Joe Biden a numit două femei la conducerea unor comandamente ale Armatei SUA. Ele se alătură astfel unui club select VIDEO

Joe Biden a numit două femei la conducerea unor comandamente ale Armatei SUA. Ele se alătură astfel unui club select VIDEO
Publicat de Bogdan Ungureanu la 9 martie 2021, 09:24

Luni, chiar de 8 martie, preşedintele Statelor Unite, Joe Biden, a anunţat că generalii Jacqueline Van Ovost şi Laura Richardson vor prelua conducerea a două dintre cele 11 comandamente militare ale Armatei SUA.

Decizia importantă la nivelul Statele Unite, luată de către preşedintele Joe Biden. Preşedintele SUA a numit, luni, două femei la conducerea unor comandamente din cadrul forţelor aeriene şi a armatei americane.

Biden a numit două femei, generali cu 4 şi 3 stele, la conducerea Transcom şi Southcom

Joe Biden a anunţat numirea celor două femei la conducerea unor comandamente militare, astfel că acestea vor deveni a doua şi, respectiv, a treia femeie care vor deţine funcţii militare la acest nivel înalt în SUA, transmite agenţia AFP.

Jacqueline Van Ovost, general în cadrul forţelor aeriene, singura femeie cu rang de general cu patru stele, cel mai înalt din armata americană, a fost nominalizată la conducerea transportului logistic (Transcom).

Laura Richardson, general cu trei stele în armata terestră, a fost aleasă să conducă Comandamentul Sud (Southcom), care acoperă America Centrală şi America Latină, şi urmează să obţină a patra stea.

Votul final aparţine senatorilor

Acum, cele două mai aşteaptă confirmarea numirii din partea Senatului american. Dacă totul va decurge fără probleme, Jacqueline Van Ovost şi Laura Richardson vor călca pe urmele lui Lori Robinson, prima femeie la conducerea unui comandament militar (Northcom), în retragere din 2018.

„Fiecare dintre aceste două femei a făcut carieră dând dovadă de competenţe, integritate şi simţ al datoriei de ne-egalat. (…) Astăzi este Ziua Internaţională a Femeii şi trebuie să vedem şi să recunoaştem realizările acestor două femei pioniere”, le-a prezentat preşedintele Biden într-o scurtă alocuţiune la Casa Albă.

Numirile ar fi fost decise încă din 2020, dar existau temeri că Trump s-ar fi opus

Armata americană are 11 comandamente militare, toate conduse de generali cu patru stele, care în SUA au aproape rang de ministru.

Luna trecută, New York Times a dezvăluit că numirile acestor două femei au fost decise anul trecut de Pentagon, dar că anunţul a fost amânat până după alegerile prezidenţiale din noiembrie, deoarece fostul ministru al Apărării, Mark Esper, era îngrijorat de faptul că preşedintele Donald Trump nu va aproba aceste alegeri pentru că era vorba de femei.

Sursă foto: captură video

Informații articol
Etichete: , ,
Despre autor
Bogdan Ungureanu

După mai bine de zece ani petrecuţi în domeniul monitorizării mass-media, am făcut un pas mic în direcţia potrivită şi m-am alăturat echipei Capital. Un pariu câştigător, zic eu. Mi-au plăcut dintotdeauna cuvintele şi puterea pe care acestea le pot avea în glasul sau peniţa potrivită şi nu pot decât să mă bucur acum de un banal, dar rar întâlnit “Îmi place munca mea!” Când nu mă găsiţi scriind în spatele unei tastaturi, mă veţi întâlni, deseori, tot la un calculator. Sau, în momentele perfecte, la volan, sus pe un munte şi bineînţeles, ca un taur care se respectă, în bucătărie!

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.