Functiile importante sunt greu de parasit, iar in acest moment ministrul agriculturii si directorul Agentiei Sapard au fiecare propria versiune asupra esecului primei sesiuni de depunere a proiectelor.
Primind acreditarea Comisiei Europene la sfarsitul lunii iulie, Agentia Sapard a anuntat pentru luna august prima runda de depunere a cererilor de finantare externa. Numai ca bilantul acestei luni a dat peste cap toate calculele Ministerului Agriculturii: investitorii privati sau publici nu s-au inghesuit sa profite de aceasta oportunitate. Astfel, pentru programul ce vizeaza procesarea produselor agricole au fost depuse 12 proiecte, iar pentru cel din domeniul infrastructurii rurale doar 177. Au ramas astfel nesolicitate peste 110 milioane de euro, dintr-un total de aproximativ 300 de milioane. Suparat pe esecul acestui debut, ministrul agriculturii, Ilie Sarbu, a solicitat saptamana trecuta demisia de onoare a directorului Agentiei SAPARD, stefan Mitrache.

Publicitate firava, interes scazut pentru Sapard

Acuzatiile pe care Sarbu le aduce directorului Agentiei vizeaza in special lipsa unei promovari eficiente a programului, precum si o anumita ignoranta in relatia cu investitorii. „Nu este posibil ca dupa ce o multime de oameni s-au aratat nerabdatori sa inceapa acest program, dintr-o data sa apara doar 12 proiecte pe zona privata. Faptul demonstreaza ca nu s-a facut o publicitate adecvata acestui program. Mai mult, am avut reclamatii de la diversi investitori si primari ca au fost nevoiti sa stea si cate opt ore la birourile Agentiei, fara a fi bagati in seama de nimeni. Din acest punct de vedere, consider ca stefan Mitrache trebuie sa faca un ultim gest cavaleresc si sa-si prezinte demisia de onoare”, a spus Sarbu. Numai ca, potrivit lui Mitrache, toate aceste acuzatii nu se justifica: „Consider ca mi-am facut treaba bine in cadrul Agentiei si nu am motive pentru a demisiona. Echipa de aici a lucrat bine, dar procedurile de lucru cerute de Uniunea Europeana sunt greoaie si necesita timp. Nu este vina noastra ca investitorii s-au inghesuit sa depuna proiectele in ultima zi, creandu-se astfel o mai mare inghesuiala”. Mai mult, Mitrache spune ca nu a primit nici o solicitare oficiala din partea ministerului in privinta demiterii sale. „Oricum, in ceea ce priveste inlocuirea mea, acest lucru trebuie aprobat si de oficialii europeni. Or, eu nu am primit pana acum nici un semnal in acest sens”, a mai spus Mitrache.
Acest lucru a fost confirmat si de reprezentantii Comisiei Europene la Bucuresti. Angela Filote, purtator de cuvant al Comisiei, a declarat ca „eventuala demitere a directorului Agentiei Sapard trebuie sa primeasca aviz favorabil de la Uniunea Europeana, iar pana saptamana trecuta noi nu am primit inca nici o solicitare in acest sens din partea oficialilor romani. Oricum, raportul multianual intre Uniunea Europeana si Romania pe programul Sapard prevede obligativitatea Guvernului Romaniei de a informa si justifica in fata Uniunii Europene orice schimbari de personal care afecteaza functionarea agentiei.” Totusi, ministrul Ilie Sarbu si-a mentinut punctul de vedere. Potrivit purtatoarei de cuvant de la agricultura, Daniela Popa, „ministrul Sarbu isi mentine neschimbata pozitia. Daca stefan Mitrache nu
isi da demisia de onoare, se va incepe in mod oficial procedura de demitere.”

Seful Agentiei spune ca asupra sa au fost facute presiuni

Toata aceasta brambureala pornita exact in momentul de debut al programului Sapard poate afecta semnificativ derularea acestuia in Romania. Deja din primele date privind a doua sesiune de depunere a dosarelor se poate constata ca interesul investitorilor este din ce in ce mai scazut.
Astfel, pana la 23 septembrie a.c. fusesera depuse doar doua proiecte pentru procesare si 49 pentru infrastructura rurala. Trebuie precizat si faptul ca depunerea unui proiect nu inseamna neaparat si aprobarea lui. Urmeaza o etapa de verificare amanuntita a dosarului, experienta celorlalte tari demonstrand faptul ca, de regula, numarul proiectelor admise este mai mic decat al celor depuse.
In cazul de fata, pare extrem de grava situatia din domeniul infrastructurii rurale. Daca in domeniul procesarii beneficiarul trebuie sa participe cu 50% din suma, putand fi astfel justificat interesul scazut prin lipsa banilor, pentru domeniul infrastructurii, beneficiarii sunt primariile locale, care primesc banii integral. si totusi, in multe judete din tara nu exista depus nici macar un proiect.
tinand cont de faptul ca aceste fonduri sunt nerambursabile, miza pentru obtinerea unui control asupra Agentiei Sapard este foarte mare. stefan Mitrache, inca actualul director al Agentiei, a declarat ca deja au existat presiuni pentru primirea preferentiala a unor proiecte. „Am fost asaltat de telefoane prin care mi se cerea sa primesc cutare dosar chiar daca nu are toate actele in regula. Evident, am refuzat pe toata lumea. Cred ca actuala situatie provine si din faptul ca aceste persoane, nemultumite, au fost sa se planga ministrului de ignoranta noastra”, spune Mitrache. Pe de alta parte, surse din cadrul Ministerului Agriculturii sustin ca actualul director ar fi obtinut aceasta functie pe criterii politice, fiind finul presedintelui Senatului, Nicolae Vacaroiu. Referitor la acest subiect, Mitrache a oferit un raspuns ambiguu. „Nu sunt finul lui Nicolae Vacaroiu. Intr-adevar, am lucrat cu dansul, dar nu am nici o legatura de rudenie. Mi-ar fi placut sa ma sustina domnul Vacaroiu. Sau stiti ce… Poate ca am gresit. Hai sa spun ca sunt finul lui Vacaroiu. Poate ma ajuta mai mult. Aici am fost fraier. Mai bine scrieti ca la intrebarea asta Mitrache a tacut, ceea ce poate insemna ca e adevarat. Hai, va rog eu, scrieti asa.”     

SAPARD, scurt istoric

· Programul SAPARD a fost lansat in baza Reglementarii Comisiei Europene nr. 1.268/21 iunie 1999,
fiind destinat finantarii investitiilor din domeniul agriculturii si dezvoltarii rurale. Este un instrument financiar oferit de Uniunea Europeana pentru a ajuta statele candidate (tarile care si-au depus cererea de aderare la Uniunea Europeana) in procesul de preaderare in domeniul agriculturii si dezvoltarii rurale.
· Pentru Romania, Agentia Sapard este autoritatea nationala responsabila de implementarea
financiara si tehnica a Programului Sapard. Infiintata prin Ordonanta de urgenta nr. 142 din septembrie 2000 si aprobata prin Legea nr. 309 /2001, Agentia are o unitate centrala si opt birouri regionale de implementare.
A fost acreditata de Uniunea Europeana la 31 iulie 2002, din luna august putand fi depuse proiectele de investitii in domeniul procesarii produselor agricole si al infrastructurii rurale.
Proiecte depuse in perioada 1-31 august 2002
· Masura 1.1. – procesare – 12 proiecte
Total solicitat – 13 mil. euro
Suma nesolicitata – 106 mil. euro
· Masura 2.2. – infrastructura – 177 proiecte
Total solicitat – aprox. 145 mil. euro
Suma nesolicitata – 6 mil. euro
Proiecte depuse in perioada 1-23 septembrie 2002
· Masura 1.1. – procesare – 2 proiecte
· Masura 2.2. – infrastructura – 49 proiecte
(Datele finale pentru aceasta sesiune vor fi facute publice in luna octombrie.)