„Toţi aliaţii sunt de acord că Moscova nu are drept de veto în ceea ce priveşte extinderea NATO”, a declarat Jens Stoltenberg reporterilor, în timp ce miniștrii de Externe ai Alianței s-au reunit la Oslo, pentru a rezolva disputele înainte de summitul de la Vilnius.

„Ne mişcăm, aliaţii sunt de acord ca Ucraina să devină membru”, a mai spus secretarul general șef al NATO.

NATO reafirmă sprijinul pentru aderarea Ucrainei

Jens Stoltenberg a cerut, totodată, un cadru de garanţii de securitate pentru Kiev, menit să împiedice Rusia să întreprindă din nou acţiuni militare împotriva ţării.

În anul 2008, NATO a convenit, la summitul de la București, că Ucraina va adera în cele din urmă la Alianță. Cu toate acestea, liderii nu au luat nicio măsură concretă în acest sens, precum oferirea unui plan de acţiune pentru aderare Kievului, care ar stabili un calendar pentru apropierea Ucrainei de pactul militar.

Liderii NATO se vor reuni la Vilnius pentru a transmite Ucrainei un mesaj de susținere, însă cu numai șase săptămâni înainte, presiunea crește, iar aliații trebuie să găsească să stabilească de comun acord ce va oferi Ucrainei.

Kievul și aliații săi din Europa de Est fac presiuni pentru a ajuta Ucraina să adere la Alianță, însă guvernele occidentale, precum Statele Unite și Germania, ezită să ia orice măsură care ar putea aduce NATO mai aproape de un război cu Rusia.

Mai multe state membre fac presiuni pentru grăbirea procesului de aderare a Ucrainei la NATO

Ministrul lituanian de Externe, Gabrielius Landsbergis, a declarat că Ucraina s-a confruntat deja cu două invazii în timp ce aşteaptă un răspuns din partea NATO de 14 ani.

„Este timpul să ne aşezăm efectiv la masă şi să găsim un răspuns foarte concret cu privire la modul în care Ucraina se va apropia de NATO şi când va deveni membră a alianţei”, a spus acesta.

Omologul lui estonian, Margus Tsahkna, a îndemnat, la rândul lui, aliații să ofere Ucrainei cale liberă pentru a intra în NATO și să îi ofere garanții puternice după război. Scopul este de a nu lăsa „zone gri”, pe care Rusia le-ar putea exploata.

„Ucraina trebuie să primească o cale clară şi să i se indice următorii paşi cu privire la modul în care să intre în NATO”, a declarat oficialul.