Jaf total în Germania! Cum s-au îmbogăţit politicienii în pandemie? Vor ajunge în puşcărie
Sursă foto: pixabay
Jaf total în Germania. S-a aflat cum s-au îmbogățit politicienii în pandemie. Aproape toate partidele politice sunt implicaet și riscă să ajungă la pușcărie. Ce metodă au folosit și cum au reușit să facă asta în plină criză sanitară și financiară?
Jaf total în Germania în plină pandemie. Potrivit informațiilor publicate de Reuters, principalele partide germane sunt implicate într-un mare scandal. Este vorba despre profiturile obțiute din vânzarea măştilor de protecţie folosite în timpul epidemiei de coronavirus.
Potrivit sursei citate ”afacerea măștilor de protecție” a stârnit deja reacții pe bandă rulantă. Mai mulți parlamentari au demisionat, printre care Nikolas Loebel din Uniunea Creştin Democrată (CDU), partidul cancelarului Angela Merkel şi Georg Nuesslein din Uniunea Creştin Socială (CSU), ramura bavareză a uniunii conservatoare.
De menționat este faptul că, Loebel a declarat că va renunţa la mandatul de parlamentar înainte de sfârşitul lui august şi nu va mai candida. De cealaltă parte, Nuesslein a anunţat că va rămâne în legislativ până la alegerile de la sfârşitul lui septembrie.
În ceea ce privește acuzațiile aduse la adresa acestora, potrivit sursei citate, cei doi parlamentari germani sunt acuzaţi că au primit sute de mii de euro pentru ajutorul la negocierea contractelor pentru măşti împotriva coronavirusului.
Loebel a confirmat vineri că este implicat în firme care fac afaceri cu măşti, iar subiectul a ajuns în centrul atenţiei înaintea alegerilor care vor avea loc duminica viitoare în landurile Baden-Wurttemberg şi Renania-Palatinat.
Ar putea fi mai multe cazuri
În urma declarațiilor făcute de Nikolas Loebel, liderii CDU au declarat că nu pot exclude existenţa altor cazuri legate de scandal.
Şeful CSU, Markus Soeder, posibil viitor cancelar al Germaniei, a luat atitudine în contextul scandalului și le-a cerut celor doi politicieni implicaţi până acum să demisioneze cât mai rapid din parlament şi a adăugat că un gest corect din punct de vedere moral ar fi să restituie sau să doneze banii obţinuţi din afacerile cu măşti.
De menționat este faptul că, în dezbatere s-au implicat şi conducerile altor partide. Christian Lindner, preşedintele Partidului Liber Democrat (FDP), de orientare liberală, a cerut crearea unei comisii speciale de anchetă.
O reacție a venit și din partea lui Robert Habeck, copreşedinte al Verzilor – partidul ecologist, în prezent bine cotat în sondajele de opinie la nivel naţional. Mai exact, acesta a susţinut că scandalul măştilor arată existenţa unei „probleme structurale şi sistemice” în blocul CDU/CSU.
Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





