Jack Welch: „Obama păcăleşte lumea”
Jack Welch, fostul director executiv al General Electric, a criticat în cuvinte dure plasarea sub legea falimentului a companiei auto Chrysler, adăugând că programul de relansare economică a lui Obama nu face altceva decât să producă un uriaş deficit pentru Statele Unite ale Americii.
„Mie nu-mi place unde ne duce”, a declarat Welch referindu-se la preşedintele american.
Mai mult, cel care a condus General Electric timp de 20 de ani, a declarat că Barack Obama păcăleşte poporul a
Jack Welch, fostul director executiv al General Electric, a criticat în cuvinte dure plasarea sub legea falimentului a companiei auto Chrysler, adăugând că programul de relansare economică a lui Obama nu face altceva decât să producă un uriaş deficit pentru Statele Unite ale Americii.
„Mie nu-mi place unde ne duce”, a declarat Welch referindu-se la preşedintele american.
Mai mult, cel care a condus General Electric timp de 20 de ani, a declarat că Barack Obama păcăleşte poporul american prin reducerea unor cheltuieli bugetare care sunt infime faţă de deficitul bugetar estimat şi prin deciziile sale care nu fac bine economiei americane.
Una dintre aceste decizii criticate de Welch este intrarea în faliment a companiei Chrysler şi plasarea activelor sănătoase ale acesteia într-o altă companie.
SURSA: Bloomberg
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





