În martie 2020, în timp ce Uniunea Europeană prezenta ezitările tipice și divizările în rândul membrilor săi, o Italie stupefiată de primul val de COVID-19 primea un detașament de militari ruşi și materiale sanitare ruseşti. Pe fiecare cutie se putea citi “Dalla Russia con amore”. Diplomația măștilor a reprezentat un prilej pentru regimul lui Vladimir Putin de a exploata sentimentele unei populații puțin interesate de apărarea valorilor democratice și supărate pe UE, după cum au indicat sondajele, transmite Diario de Noticias.

Italia, calul troian al Rusiei

Ca urmare a relațiilor dintre Moscova și Roma, unii analiști consideră Italia ca fiind calul troian al Rusiei. Exagerat sau nu, președintele rus a prezidat ieri o întâlnire virtuală care a reunit miniștri ruși pe de o parte și lideri de afaceri italieni pe de altă parte, provocând stânjeneala guvernului lui Mario Draghi. Într-un moment în care cancelariile europene discută un răspuns, în materie de sancțiuni economice, cu privire la posibilitatea ca Rusia să invadeze Ucraina, Kremlinul a prezentat această întâlnire ca pe un trofeu.

Înainte ca italienii să devină centrul atenției, ținta era îndreptată spre Germania. Confruntate cu creșterea tensiunilor legate de Ucraina, Statele Unite, Regatul Unit și țările baltice au anunțat expedierea de echipamente de apărare la Kiev, în timp ce alte ţări, precum Danemarca, Spania sau Franța, pe lângă SUA, au trimis sau au dat dovadă de inițiativă privind consolidarea prezenței navale și aeriene în Marea Neagră și în Marea Baltică. De la Berlin, singura mișcare este trimiterea unui spital de campanie în Ucraina, gest care nu a fost suficient pentru a potoli iritarea dintre aliați și Kiev.

Noul guvern al coaliției social-democrate-verzi-liberale a promis că va fi mai dur decât precedentul în ceea ce privește Rusia și China, dar deocamdată este atât de prudent, încât nu a autorizat Estonia să trimită tunuri în Ucraina, a relatat “Wall Street Journal”. Respectivele piese de artilerie, de fabricație sovietică, se aflau în Republica Democrată Germană în momentul în care s-a produs reunificarea. Ulterior, au fost vândute Finlandei, care, la rândul său, le-a pasat vecinului său din sud, dar Berlinul își păstrează dreptul de veto asupra soartei obuzelor. “Poziția noastră restrictivă este binecunoscută și înrădăcinată în istorie”, a declarat ministrul de externe al Germaniei, Annalena Baerbock, la Kiev, alături de omologul său ucrainean, Dmitro Kuleba.

Divizări în rândul țărilor europene

Dacă trimiterea armelor în cauză nu ar schimba dezechilibrul de forțe din regiune, vetoul german este încă un semn că nu este nevoie de un efort prea mare pentru a identifica divizări în rândul europenilor. “Ideea ca Germania să livreze arme care ar putea fi folosite apoi pentru a ucide ruși este destul de greu de susţinut pentru mulți germani”, a declarat analistul politic Marcel Dirsus pentru “New York Times”. La câteva zile după declarația lui Baerbock, viceamiralul Kay-Achim Schönbach a afirmat că Vladimir Putin merită “respect” și că Crimeea nu ar trebui “niciodată” redată Ucrainei. Demisia lui nu a fost suficientă pentru a potoli emoțiile. “Această atitudine paternalistă le amintește în subconștient ucrainenilor, de asemenea, de ororile ocupației naziste, când ucrainenii erau tratați ca sub-oameni”, a comentat ambasadorul Ucrainei în Germania, Andrii Melnik.

Pe lângă problemele istorice, Germania și Rusia au pus accentul pe dezvoltarea unei relații strânse în aprovizionarea cu energie rusească. Gazoductul Nord Stream 2, construit paralel cu gazoductul 1 de sub Marea Baltică, este gata, așteptând certificarea din partea autorităţii de reglementare germane. Criticat de Baerbock, proiectul a fost demarat la un an după anexarea Crimeei, în timpul marii coaliții din care au făcut parte Angela Merkel și partidul actualului cancelar Olaf Scholz.

De altfel, la scurt timp după ce a pierdut alegerile în fața lui Merkel, în 2005, fostul cancelar social-democrat Gerhard Schröder a devenit administrator al Nord Stream, deținută de Gazprom, companie aflată în proprietatea statului rus. O mișcare de mare nivel pe care opoziția rusă a numit-o “schoderizare” și care a ajuns să servească pentru a se referi la corupția elitei politice a unei țări țintă.

Italienii și germanii au indicat vulnerabilități, dar în zilele următoare se înmulțesc semnalele de unitate față de Ucraina. Comisarul european pentru extindere, Olivér Verhály, se află în vizită la Kiev, unde se vor deplasa și șefii diplomației franceze și germane în zilele următoare, la fel ca și o delegație a Parlamentului European.

Parteneriat inegal

În ciuda sancțiunilor economice impuse Rusiei în urma anexării Crimeei, Moscova are blocul european ca principal furnizor de bunuri și servicii străine (37,3% în 2020). În sens opus, importurile din Rusia reprezintă 4,8% din totalul UE. În total, s-au tranzacționat 174,3 miliarde de euro.

Pierderea gazului

Dependenţa de gazele ruseşti s-a accentuat odată cu închiderea treptată a centralelor pe cărbune și a celor nucleare. Însă în ultimele luni, datorită unui flux mai scăzut de la Gazprom și a exportului SUA de gaze în nave-containere, gazul rusesc cântărește mai puțin în totalul UE, în jur de 30%.