Potrivit unui sondaj realizat de Institutul de Studii Financiare (ISF), 28,5% dintre cetățenii români preferă economiile în valută, 25,8% și-ar ține banii într-un cont bancar, iar 15,4% ar investi oricând în imobiliare.

Numai 3,5% ar investi la Bursă și doar 3,3% ar investi în criptomonede.

20,3% dintre români nu au deloc economii

Peste un sfert dintre participanţii sondajului (adică 25,8%) susțin ferm că au economiile necesare pentru a-și acoperi chetuielile timp de șase luni, 21,9% au bani doar pentru a-și acoperi cheltuielile zilnice dintr-o lună, 13,9% au bani care le-ar ajunge numai jumătate de lună, iar 20,3% nu au economii deloc.

Referitor la comportamentul financiar, 88,9% susţin ferm că sunt persoane organizate când vine vorba de gestionarea banilor.

„Aici este o întrebare mai degrabă ipotetică, ce ar face dacă ar avea resurse, nu neapărat că le şi au. Aproape 10% din start spun că nu ar economisi. Este o categorie unde greu se poate pătrunde.

Însă, dintre ceilalţi, personal am fost surprins să constat că cei mai mulţi (28,5% – n.r.) preferă economiile în valută, chiar să-i ţină acasă în valută, mai mult decât cei în depozite bancare, considerând valuta o formă de protecţie mai sigură împotriva inflaţiei probabil. Cel puţin la acest moment.

Pare că este un pic rămasă în urmă concepţia asta. În urmă cu 15 ani era predilecţia românilor de a economisi în valută şi a ţine acasă.

Dar şi pe acest sondaj se consideră că foarte mulţi au încredere în această formă”, a declarat joi Marian Siminică, directorul executiv al Institutului de Studii Financiare (ISF), în cadrul conferinței „Piaţa de capital: reglementări şi facilităţi menite să dezvolte piaţa de capital”.

15,8% dintre români apelează la sfatul prietenilor când vine vorba de informații despre produse financiare

Referitor la sursele de informaţii de produse financiare, 32,8% dintre românii chestionați au spus că nu achiziţionează produse financiare, 22,4% se informează de pe website-urile oficiale ale instituţiilor financiare nebancare, 18,2% se informează de la sediul instituţiilor financiare nebancare, iar 15,8% apelează la sfatul prietenilor și al familiei lor.

La presa de specialitate apelează numai 5,7% dintre români, la forumurile de specialitate apelează tot 5,7% dintre români, iar 4,5% se informează de pe grupurile publice de pe Facebook.

38% dintre români n-au auzit niciodată de acțiuni

Marian Siminică a spus că a identificat „mari probleme” la persoanele cu studii primare. Doar 38% dintre ele au auzit de acţiuni, însă persoanele din mediul rural au auzit de acțiuni în proporţie de 59%.

Potrivit spuselor sale, este îngrijorător faptul că doar două treimi dintre participanţii studiului au spus că au cunoştinţe financiare, au auzit de acţiuni, obligaţiuni și unităţi de fonduri.

„Pentru a ne calibra atât proiectele de formare profesională, cât şi cele de educaţie financiară am iniţiat un proiect de cercetare la nivelul institutului, un proiect bazat pe un sondaj de opinie realizat cu sprijinul Inscop Research pe un eşantion de 1303 persoane, acoperire naţională, vizând toate persoanele cu vârsta de peste 18 ani.

Este adevărat că studiul este larg, acoperă atât piaţa de capital, cât şi piaţa asigurărilor şi pensiile private.

Am selectat nişte rezultate intermediare pentru că este, să zicem la prima audiţie, prezentarea unor rezultate din acest proiect.

Deocamdată avem centralizarea chestionarelor, urmează prelucrările statistice şi rezultate mult mai ample.

Sunt nişte concluzii extrem de interesante care cred că ne vor ajuta să ne calibrăm proiectele de educaţie financiară şi de formare profesională”, a adăugat directorul executiv al Institutului de Studii Financiare (ISF).