Cântăreaţa Irina Rimes, desemnată în urmă cu o săptămână ambasadoarea Zilei Naţionale „Constantin Brâncuşi”, spunea vineri că, după ce va trece febra ironiilor la adresa ei, „vom vorbi despre lucruri relevante”, referire la evenimentul din 19 februarie de la Muzeul National de Artă al României, însă conturile social media ale ei nu au mai fost actualizate de atunci.

După conferinţa din 13 februarie, la care a fost prezentă şi cântăreaţa, pe pagina de Facebook a Ministerului au fost publicate zece materiale cu referire la Ziua Naţională „Constantin Brâncuşi”. Au fost create şi hashtag-urile #LumeaBrâncuşi #Brâncuşi #HologramaBrâncuşi.

Brâncuşi trece prin Matrix

Unul dintre mesaje anunţă că Muzeul de Naţional de Artă al României, din Bucureşti va putea fi vizitat gratuit de public miercuri, 19 februarie, cu ocazia Zilei Brâncuşi: “Vor fi organizate trei tururi ghidate în sala «Brâncuşi» din Galeria Naţională, în care se găsesc cele mai multe dintre operele lui Brâncuşi, păstrate în România. Tururile se vor desfăşura la orele 14.00, 16.00 şi 19.30. Ce ziceţi, credeţi că vă faceţi timp? Lumea Brâncuşi mai aproape de noi”.

Între postări s-a aflat şi un teaser pentru holograma lui Brâncuşi care a costat 40.000 de euro. „Nimic nu simbolizează arta modernă mai bine decât faţa lui Brâncuşi trasă prin Matrix”, a fost un comentariu.

Cel mai recent mesaj venit din partea ambasadoarei evenimentului, Irina Rimes, datează de vineri, când ea a transmis într-un comunicat al Ministerului Culturii: „Am acceptat invitaţia domnului ministru de a fi promotor al evenimentului pentru că îmi doresc ca tinerii cu care vorbesc, direct sau indirect, să înţeleagă cât de important este să ne cunoaştem cultura, să perpetuăm obiceiurile, să fim mai aproape de valorile culturale româneşti, să nu uităm de ele doar pentru că nu mai sunt cool şi trendy”.

În aşteptarea videoclipului promis

Cântăreaţa a punctat în cel puţin două rânduri, în timpul conferinţei de joia trecută, că este posibil şi că probabil va posta ceva pe Facebook. După valul de critici şi ironii stârnit de afirmaţiile ei cu privire la sculptorul sărbătorit pe 19 februarie, aparent a renunţat.

Un reprezentant al Ministerului Culturii a precizat marţi pentru News.ro că Rimes urmează să lanseze un videoclip, ceva „special”, cu ocazia Zilei „Brâncuşi”. Am fost asiguraţi că producţia unui astfel de material durează. Până la ora publicării acestei ştiri, nu a fost prezentat, iar Ziua „Brâncuşi” este mâine.

Ministrul Gheorghiu a argumentat marţi, la finalul audierii, că în alegerea Irinei Rimes a contat că a scris o carte, că are mulţi urmăritori pe reţelele de socializare, că a fost inclusă de Forbes în lista celor mai de succes tineri. „Dânsa, ca promotor, ne va ajuta să aducem tinerii la eveniment, iar acolo muzeografi profesionişti vor prezenta lucrările lui Brâncuşi. Promotor de eveniment nu este egal artist”, a explicat Gheorghiu reporterilor.

Ministrul Culturii: A arătat totul, uitaţi-vă la motoarele de căutare!

Întrebat ce va face ea mai exact ca promotor, deoarece în ultima săptămână nu a publicat nimic nici pe Facebook, nici pe alte reţele: „A arătat totul, uitaţi-vă la motoarele de căutare”. Bogdan Gheorghiu este convins că efectul este cel scontat. „Nu am vrut să asociem acest eveniment cultural cu o persoană care să nu aibă legătură cu ceea ce înseamnă decent. A avut, în primul rând, atuul de a fi decent. Are versuri cu mesaj. În general, artiştii veniţi de peste Prut au versuri cu mesaj, sunt mai profunzi din punctul meu de vedere. Repet: este o alegere bună, deoarece impactul este cel pe care ni l-am dorit. Putem spune că a fost peste aşteptările noastre”.

Ministrul va fi prezent, însoţit de prim-ministrul Ludovic Orban, şi, posibil, de Irina Rimes, la evenimentul de miercuri seară, de la Muzeul Naţional de Artă al României.