Camera Comunelor a respins Acordul Brexit negociat de Theresa May cu Bruxellesul şi a votat o serie de amendamente. Problema este că noua formă a Acordului care ar fi aprobat de parlamentarii britanici trebuie prezentată şi Uniunii Europene, care a avertizat că proiectul de tratat nu va fi renegociat.

Premierul Theresa May ar putea fi demisă în cazul în care Acordul Brexit pe care l-a negociat cu Uniunea Europeană va fi respins din nou de Camera Comunelor, afirmă doi membri de rang înalt din Partidul Conservator, scrie SPS.

„Dacă votul va decurge într-un mod care va însemna că politica faţă de care a rămas ataşată în ultimii doi ani şi ceva este anulată de Parlament, cred că va fi foarte dificil ca premierul să mai rămână în funcţie”, a declarat fostul ministru al Educaţiei Nicky Morgan, potrivit BBC.

Dominic Raab, fost ministru pentru Brexit, a evocat aceeaşi idee. „Theresa May a spus că va demisiona. Aş vrea să aibă ocazia de a face acest lucru după alegerea sa”, a spus Dominic Raab, citat de INews.co.uk.

Marea Britanie riscă să rămână în Uniunea Europeană dacă Acordul Brexit nu va fi aprobat de Camera Comunelor, a afirmat vineri premierul Theresa May. „Dacă parlamentarii susţin Acordul Brexit, Marea Britanie va ieşi din Uniunea Europeană. Dacă îl resping, nu va şti nimeni ce se va întâmpla”, a declarat Theresa May. Liderul britanic a avertizat că amânarea Brexit ar putea conduce la „noi luni şi ani de dispute” politice. „Dacă vom intra pe acest drum, s-ar putea să nu mai părăsim niciodată Uniunea Europeană”, a atras atenţia Theresa May.

Ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană va trebui amânată chiar dacă Acordul Brexit va fi aprobat de Camera Comunelor, deoarece nu mai este timp suficient pentru ratificarea documentului de către ţările şi instituţiile europene, a afirmat negociatorul-şef al UE, Michel Barnier. Întrebat dacă este posibil ca Acordul Brexit să fie ratificat de Uniunea Europeană în cazul în care Camera Comunelor îl va aproba pe 12 martie, Michel Barnier a răspuns, potrivit publicaţiilor Die Welt şi El Mundo: „Nu, nu. Ar urma să fie o prelungire a negocierilor motivată ori tehnică”. „Dar trebuie întrebată Marea Britanie. Dacă va fi acordat votul pe 12 martie, iar procedura (de ratificare -n.red.) durează două luni, atunci s-ar justifica”, a spus negociatorul-şef al UE, conform cotidianului The Independent.

Întrebat dacă prelungirea negocierilor în virtutea Articolului 50 al Tratatului UE este singura modalitate pentru aprobarea Acordului Brexit, Barnier a precizat: „Da, se poate spune aşa”. Michael Barnier a subliniat că Bruxellesul este pregătit să ofere Londrei „garanţii suplimentare, asigurări şi clarificări că soluţia menţinerii statutului frontierei irlandeze va fi doar temporară”. „În opinia mea, problema nu trebuie prelungită trei sau şase luni, deoarece nu trebuie prelungită starea generală de incertitudine în Europa după scrutinul europarlamentar, dar decizia le va aparţine şefilor de state”, a explicat Barnier.

Decizia amânării ieşirii Marii Britanii din UE poate fi luată de Consiliul European.

Numeroase state din cadrul Uniunii Europene sunt dispuse să aprobe o amânare scurtă a ieşirii Marii Britanii din Blocul comunitar, a semnalat preşedintele Sloveniei, Borut Pahor, cerând însă Guvernului Theresa May să ofere „claritate”. „Nu este clar în acest moment dacă Marea Britanie are o poziţie clară în privinţa unei soluţii de compromis şi dacă pot fi îndeplinite solicitările majorităţii din Camera Comunelor”, a declarat Borut Pahor, într-un interviu acordat postului tv Sky News în timpul unei vizite la Londra. Marea Britanie trebuie să ofere „claritate şi consens” şi să prezinte un plan care poate fi aprobat de Camera Comunelor, a subliniat Pahor. Referindu-se la posibilitatea amânării Brexit, Pahor a precizat: „Cred că Slovenia şi multe alte ţări UE ar spune «da». Nu cred că vrea nimeni un Brexit dur, produs în mod haotic”.

Primarul Londrei, politicianul laburist Sadiq Khan, a cerut amânarea ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană şi convocarea unui nou referendum privind apartenenţa ţării la Blocul comunitar. „Este clar că nu putem ajunge la un acord semnificativ aprobat de Parlament înainte de 29 martie. Sper că premierul va asculta argumentele”, a declarat Sadiq Khan, cerând amânarea sau anularea Brexit. „Trebuie să oprim ceasul. Acordul negociat de premier, chiar dacă este capabil să amelioreze situaţia, este unul prost. Parlamentul este în impas. În aceste condiţii, cred că ar trebui să le permitem britanicilor să aibă un cuvânt de spus”, a subliniat primarul Londrei.

Partidul Laburist va propune sau va susţine convocarea unui nou referendum pe tema apartenenţei Marii Britanii la Uniunea Europeană, a anunţat formaţiunea de opoziţie. „Suntem dezamăgiţi că Guvernul a respins proiectul alternativ Brexit propus de Partidul Laburist. De aceea, Partidul Laburist va prezenta sau va susţine un amendament în favoarea unui nou vot public pentru a împiedica planul conservator de ieşire din UE care va avea efecte negative”, a declarat Keir Starmer, purtătorul de cuvânt al formaţiunii de centru-stânga.

Ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană poate fi amânată, dar doar pe baza unor motive întemeiate, a afirmat joi negociatorul-şef al UE, Michael Barnier. „Dacă va fi făcută o solicitare, liderii europeni vor adresa întrebarea «pentru ce?», iar durata eventualei amânări va fi legată de această întrebare”, a declarat Michel Barnier. O amânare de ordin „tehnic” poate dura până la alegerile europarlamentare programate în luna mai, a precizat Barnier, explicând că altfel va apărea problema participării Marii Britanii la acest scrutin.

Premierul Marii Britanii, Theresa May, va propune amânarea scurt timp a ieşirii ţării din Uniunea Europeană în cazul în care Camera Comunelor nu va opta pentru aprobarea Acordului sau pentru producerea Brexit fără acord. Theresa May a declarat în Camera Comunelor că a înregistrat „progrese bune” în discuţiile cu liderii UE din staţiunea egipteană Sharm el-Sheikh. „Ştiu că unii membri ai Camerei Comunelor sunt preocupaţi că timpul se scurge, că există o stare de incertitudine pentru companii”, a afirmat Theresa May. Premierul a precizat că va propune un nou vot parlamentar pe tema Acordului Brexit până pe 12 martie. Dacă textul va fi respins din nou, pe 13 martie va adresa Camerei Comunelor întrebarea dacă preferă ieşirea Marii Britanii din UE fără niciun acord. Uniunea Europeană ar avea disponibilitatea de a aproba o amânare scurtă a ieşirii Marii Britanii din organizaţie dacă Guvernul de la Londra va cere acest lucru, au transmis unii oficiali europeni.

Însă, preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a cerut Marii Britanii să ia o decizie clară privind ieşirea din Uniunea Europeană, subliniind că Acordul Brexit nu va fi renegociat şi că discuţiile vor fi prelungite doar dacă acest lucru se justifică. „A venit momentul ca britanicii să ia o hotărâre”, a declarat Emmanuel Macron, cu mai puţin de o lună înainte de ieşirea programată a Marii Britanii din Uniunea Europeană. Liderul de la Paris a subliniat că amânarea Brexit se poate face „doar dacă este justificată”, reiterând că „Acordul Brexit nu poate fi renegociat”.

Theresa May vrea renegocierea situaţiei frontierei nord-irlandeze. Acordul pe tema Brexit prevede un statut special pentru provincia britanică Irlanda de Nord, în scopul evitării introducerii controalelor la frontiera cu Irlanda, stat membru al Uniunii Europene. Prevederea este contestată de numeroşi parlamentari britanici. Garanţiile acordate Irlandei de Nord riscă să blocheze Marea Britanie în „serii de negocieri repetate” în următorii ani, se arată în raportul guvernamental de evaluare juridică.

Acordul Brexit elaborat de Guvernul Theresa May şi Bruxelles prevede reciprocitate în privinţa libertăţii de circulaţie, o perioadă de tranziţie post-Brexit, menţinerea Marii Britanii în uniunea vamală, un statut special al provinciei britanice Irlanda de Nord şi păstrarea aranjamentelor comerciale. Proiectul de acord este contestat de numeroşi politicieni britanici. Mai mulţi membri ai Guvernului de la Londra au demisionat ca protest faţă de acordul pe tema Brexit negociat cu Uniunea Europeană.