Ionuț Negoiță vinde Dinamo! Decizie fără precedent în Noaptea de Învinere: Îi învit să semnăm, marți după Paște
Ionuț Negoiță a primit o ofertă din partea „Asociației Dinamoviști pentru Dinamo”. Aceștia s-au săturat de incertitudinea în care se află clubul sportiv de aceea și-au exprimat dorința de a achiziționa clubul.
În seara de Înviere, Ionuț Negoiță a dezvăluit că și-a dat acordul pentru ca „Asociația Dinamoviști pentru Dinamo” să achiziționeze clubul.
„Da, sunt de acord cu intenția Asociației ADPD, astfel că le-am transmis reprezentanților ADPD un mail prin care îi învit să semnăm, marți după Paște, contractul de vânzare cumpărare al pachetului de acțiuni. Am vorbit deja cu notarul să pregatească actele”, a explicat Negoiță pentru Prosport.
Asociația Dinamoviști pentru Dinamo a făcut multe pentru club
După ce proiectul „Doar Dinamo Bucureşti” a făcut eforturi şi a cumpărat acţiuni din donaţiile celor din peluza PCH şi nu numai, acum a venit un contraatac fulgerător.
Cealaltă asociaţie, „Dinamoviști pentru Dinamo”, din care face parte Cornel Dinu, s-a oferit să cumpere tot pachetul majoritar de acţiuni!
Aceasta a publicat scrisoarea prin care intenţionează să adjudece 82.9368% din acțiuni, procentul deţinut de firma SC Lotus Perfect Products SRL. Administratorul acestei firme, George Drăghia, a cumpărat aceste acţiuni în 2018 de la Ionuţ Negoiţă.
Bineînţeles, preţul tranzacţiei este de 1 leu, aşa cum a promis Negoiţă.
A absolvit Facultatea de Litere și Limbi Străine din cadrul Universității „Hyperion” din București, specializarea română-japoneză, precum și Facultatea de Jurnalism din cadrul aceleiași universități. Lucrează în presă din 2018, când a debutat ca redactor la Bugetul.ro. Din 2019, lucrează ca redactor la Capital.ro, unde abordează teme sociale.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.




