”2012 reprezintă primul an de după criza economică, care a durat trei, respectiv 2009, 2010 şi 2011, şi va fi marcat de diferite stări de metamorfoză a acesteia, cum ar fi criza datoriilor suverane sau a îndatorării excesive a unor state, cu care interconectăm atât funcţional, cât şi operaţional”, a declarat Ionel Blănculescu. În opinia acestuia, chiar şi pe fondul acestor stări, ciclicitatea economică va aduce economia României în faza de după criză şi anume înviorare şi relansare economică, până la expansiune, în următorii trei ani.
”Anul acesta va fi unul pozitiv pentru economia României, caracterizat de optimism, speranţă şi mult entuziasm, pe fondul creşterii cu adevărat a competitivităţii, coloana vertebrală a unei economii performante. Competitivitatea va deveni religia economiei naţionale, iar cei care nu cunosc ce înseamnă aceasta, vor trebui să consulte dicţionarele economice naţionale şi internaţionale”, a explicat analistul economic. Totodată, turismul va fi ”vedetă” în 2012.
Potrivit lui Blănculescu, dacă Guvernul României va reuşi să sprijine acest nou suflu economic prin politici economice inteligente şi curajoase, atunci anul 2012 va reprezenta un succes pentru economia Romaniei, dornică de a uita cât mai repede purgatoriul prin care a trecut în cei trei ani de criză dură.
Cursul de schimb își va păstra o stabilitate ”relativă”
În ceea ce priveşte evoluţia cursului de schimb, Ionel Blănculescu consideră că acesta va urma în 2012 tendinţele pozitive ale economiei, urmând să-şi păstreze o stabilitate relativă, într-un interval de variaţie probabil de 4,1 – 4,4 lei pentru un euro.
”Nu mă aştept la explozii pe cursul de schimb, chiar în condiţiile în care unele state din zona euro vor introduce probabil distorsiuni majore pe această piaţă, urmate de volatilitatea cursului, însă pe perioade scurte de timp. Specialiştii in domeniu susţin că este de evitat intrarea în panică în aceste scurte perioade de timp, similare turbulenţelor periodice în timpul unui zbor”, a subliniat preşedintele societăţii Consultanţă şi Investigaţii Financiare.
De asemenea, analistul economic consideră că România se va încadra în prevederile acordului cu FMI în acest an deoarece este unul dintre cei mai silitori elevi. (Sursa: Agerpres)