UPDATE
Fostul președinte, condus pe ultimul drum cu onoruri militare și 21 de salve de tun
România a marcat joi o zi de doliu național, odată cu funeraliile de stat ale lui Ion Iliescu, primul președinte liber ales după căderea comunismului. Ceremonia a reunit oficialități de rang înalt – miniștri, premierul Ilie Bolojan, ambasadori, foști președinți precum Traian Băsescu și Emil Constantinescu – care au venit la Palatul Cotroceni pentru a-i aduce un ultim omagiu. Sute de cetățeni s-au alăturat acestui pelerinaj, rememorând cele trei mandate ale sale și rolul decisiv în politica postdecembristă.
La cimitir, funeraliile au inclus elemente de ceremonial militar: au fost trase 21 de salve de tun, s-a intonat Imnul Național și a fost redat semnalul de trompetă „Stingerea”. Ion Iliescu, fondator al Partidului Social Democrat și figură-cheie a tranziției României spre democrație, a fost înmormântat cu onoruri, sub privirile unei țări marcate de controversele și transformările epocii sale.
Sicriul fostului președinte, escortat din Palatul Cotroceni
Joi dimineața, sicriul cu trupul neînsuflețit al fostului președinte Ion Iliescu a fost ridicat de pe catafalc și condus spre ieșirea oficială a Palatului Cotroceni, marcând un moment solemn în cadrul funeraliilor de stat.
Din Sala Unirii, procesiunea funerară a traversat Galeria Basarabilor, Holul de Onoare și Copertina, unde au fost aliniate gărzi de onoare ale Forțelor Armate, însoțite de Muzica Militară. O fanfară a intonat semnalul onorului, aducând un ultim omagiu fostului șef al statului.
Sunetul clopotului de la Biserica Cotroceni a însoțit cortegiul funerar în drumul său către lăcașul de cult, unde urmează să se desfășoare serviciul religios.
Ritualul funerar va fi oficiat de Preasfințitul Timotei Prahoveanul, episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, delegat al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel pentru toate ceremoniile liturgice dedicate fostului președinte. Înaltul ierarh va fi secondat de un sobor de preoți și diaconi, iar răspunsurile la slujbă vor fi date de membrii Grupului psaltic „Tronos” al Catedralei Patriarhale.
Ion Iliescu, înmormântat cu onoruri militare. România se desparte de primul său președinte ales
România își ia astăzi rămas bun de la Ion Iliescu, primul președinte ales al țării după Revoluția din 1989. După o viață dedicată politicii și o prezență marcantă la conducerea statului în tranziția către democrație, Ion Iliescu este înmormântat cu onoruri militare la Cimitirul Militar Ghencea III, în cadrul unor funeralii de stat fără precedent în istoria post-comunistă.
Ziua de 7 august a fost declarată zi de doliu național, în semn de respect pentru fostul șef al statului, iar steagurile vor fi coborâte în bernă la toate instituțiile publice. Ceremoniile oficiale au început de dimineață la Palatul Cotroceni, unde sicriul cu trupul neînsuflețit a fost depus pe catafalc, în Sala Unirii. Aici, personalități din toate sferele vieții publice și-au prezentat omagiile – de la foști președinți și prim-miniștri, la actuali lideri politici, reprezentanți ai BNR și diplomați.



Ritualul funerar al fostului președintele Ion Iliescu
Ritualul funerar debutează la ora 10:00, cu un moment religios, urmat de ceremonia militară a Gărzii de Onoare și intonarea imnului național. Sicriul, acoperit cu drapelul tricolor, va fi purtat de militari din Regimentul Gardă și Protocol și transportat pe afet de tun spre Cimitirul Ghencea III, pe un traseu simbolic care străbate inima Capitalei.
Slujba religioasă va fi oficiată de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, însoțit de un sobor de preoți și diaconi. Înhumarea, programată după ora prânzului, va avea loc în prezența familiei și a celor mai apropiați colaboratori, în respect față de dorința familiei de a păstra discreția momentului.
Ion Iliescu s-a stins din viață la vârsta de 95 de ani, la Spitalul SRI Agrippa Ionescu, după aproape două luni de spitalizare. Născut pe 3 martie 1930, în Oltenița, Iliescu a condus România timp de aproape 11 ani, fiind ales cu cel mai mare procent din istorie, în mai 1990. Mandatele sale au marcat o perioadă de tranziție și profunde schimbări pentru țară.
Funeraliile de astăzi marchează nu doar finalul unui destin politic, ci și o pagină importantă din istoria contemporană a României. În tot acest timp, societatea românească rămâne împărțită între recunoștință, controverse și reflecție asupra moștenirii lăsate de cel care a condus România în primii ani de după căderea comunismului.
Programul ceremoniilor de joi, 7 august, zi de doliu național:
- 09:00-09:50 – Sosirea invitaților la Palatul Cotroceni
- 10:00 – Moment religios
- 10:10 – Ceremonia Gărzii la catafalc
- 10:15 – Moment de reculegere
- 10:16 – Ridicarea sicriului de pe catafalc
- 10:20 – Plecarea cortegiului spre Biserica Cotroceni
- 10:30-11:30 – Slujba religioasă de înmormântare
- 11:15 – Intrarea Gărzii de Onoare pe Platoul Marinescu
- 11:35 – Cortegiul funerar pleacă spre Cimitirul Militar Ghencea III
- 11:40 – Gardă de Onoare și intonarea imnului național
- După 12:00 – Ceremonia de înhumare, cu participarea familiei și a apropiaților