Iohannis: Sunt ferm hotărât să candidez pentru un nou mandat de preşedinte al României

Iohannis: Sunt ferm hotărât să candidez pentru un nou mandat de preşedinte al României
Publicat de Alexandra Buican la 23 iunie 2018, 11:28

Preşedintele Klaus Iohannis şi-a anunţat sâmbătă, la Sibiu, o nouă candidatură la Preşedinţie.

"Am luat o decizie importantă şi vreau să vă comunicat acum, în această dimineaţă frumoasă. Sunt ferm hotărât să candidez pentru un nou mandat de preşedinte al României", a spus Klaus Iohannis. 

Şeful statului a făcut acest anunţ la Colegiul Naţional "Samuel von Brukenthal", înainte să participe la reuniunea de 40 de ani cu foşti colegi. Iohannis a fost profesor de Fizică la acest liceu din Sibiu. 

Klaus Iohannis participă la întâlnirea festivă a promoţiei 1974 – 1978. În 2017, Klaus Iohannis a fost prezent la Sibiu pentru reuniunea de 20 de ani a unei alte clase, la care a fost diriginte. AGERPRES

Informații articol
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.