celalalt, nu se acuza reciproc in domenii in care s-ar putea rani cu bumerangul. In schimb, pun pe taraba aceleasi promisiuni de acum patru ani, putin actualizate in functie de tinta, dar de cele mai multe ori cosmetizate. Actuala putere inventeaza pe ultima suta de metri motive de bucurie, iar principalii contracandidati ne bombardeaza cu fraze de genul „ce-as fi facut eu daca eram la volan”. Nastase – profesionistul, Basescu – ironicul, Vadim, in propriul rol si Marko Bela – cosmopolitul cu accent de Budapesta. Aceleasi personaje pun in scena o piesa de teatru ce pare inspirata din „Draga Mincinosule”, de J. Kilty, dar are si multe fragmente din „Egoistul”, de Jean Anouilh, si „Idiotul”, de Dostoievski, atunci cand intra in scena candidati precum George Becali sau Gheorghe Dinu. In timp ce Vadim e dispus sa accepte si rolul lui Truffaldino din „Sluga la doi stapani”, Nastase si Basescu sunt atrasi de Jack Absolutul din „Rivalii” lui Richard Sheridan.Un lucru e cert: pana acum, principalii candidati la presedintie si-au memorat rolurile intocmai dupa scenariul scris din culise. Am descoperit un Nastase putin crispat de ideea ca ar putea pierde rolul princi-pal in fata unui Basescu format la piesele de teatru radiofonic si in mai multe seriale de televiziune (alegerile pentru Primarie). Adrian Nastase lasa impresia ca s-a specializat, in ultimii patru ani, pe la universitatile occidentale de teatru (pe care le-a platit cu contracte incredintate direct), iar acum are pretentia actorului carismatic, profesionist si matur.Traian Basescu ramane acel „artist al poporului” care a jucat in piesele despre Bumbesti si Livezeni si s-a afirmat in roluri precum Locotenent David Wills din „De partea cui esti?” sau Zlisko din „Moralitatea dlui Dulsko”. Vadim afiseaza un aer boem, al actorului „one man show”, care accepta cu greu un rol secundar, dar care ar juca oricand intr-o piesa bine platita. Marko Bela e constient de statutul de outsider, asa ca marturiseste ca e prieten cu toti adversarii si ca o piesa de teatru fara el nu se poate monta. Are dreptate. Ma tem, insa, ca avem in fata o piesa de teatru pentru care cele 22 de milioane de spectatori vor emite critici negative. Vrem nu vrem, trebuie sa o ascultam pana la capat. Intr-un fel, si viitorul nostru este strans legat de aceasta piesa de teatru.