Directorul general al Enel SpA, Francesco Starace, a majorat profitul celei mai mari companii italiene de utilităţi de când a fost numit în funcţie, în mai 2014, iar analiştii se aşteaptă ca tendinţa să continue. Cu toate acestea, investitorii nu sunt entuziasmaţi de redresarea companiei, deoarece coeficientul calculat pe baza câştigurilor estimate pentru anul viitor este sub media din industrie, se arată într-o analiză realizată de Bloomberg. "Va dura 12 până la 18 luni să înţelegem toate datele. Investitorii au nevoie de fapte, ei vor să le poţi oferi certitudinea că datoria va fi plătită, dividendele se vor acorda şi fluxul de numerar va fi solid", a afirmat într-un interviu Francesco Starace.

Enel a scos la vânzare anul trecut participaţiile sale la companiile din Slovacia şi România în cadrul unui plan destinat reducerii datoriilor pentru a putea susţine investiţiile şi dividendele. Recent, însă, Enel a hotărât să oprească procesul de vânzare a activelor sale de distribuţie din România, dar a decis să continue cu vânzarea activelor Enel din Slovacia. Datoria Enel se ridică la 39,5 miliarde de euro la sfârşitul lunii martie. De asemenea, Starace a anunţat reducerea costurilor şi restructurarea activităţilor complexe ale Enel din America Latină, alcătuite din 80 de entităţi legale diferite. "Enel are una din cele mai interesante evoluţii din sectorul utilităţilor, s-a transformat dintr-un cvasi-monopol în Italia într-o companie bine diversificată în sudul Europei, America Latină, prezentă şi pe segmentul energiei regenerabile", a apreciat analistul Oscar Najar Rios, de la Santander Investment Bolsa SV.

Cu ce rezultate vine Enel

Profitabilitatea Enel a crescut mai rapid decât a rivalelor europene, înregistrând o creştere a vânzărilor de aproape trei ori faţă de concurenţă, iar nivelul datoriei comparativ cu profitul a scăzut mai rapid decât media. În ultimele 12 luni, acţiunile Enel au scăzut la bursă cu 4,7%, reducând capitalizarea bursieră a companiei la 39,7 miliarde euro. La 30 decembrie 2014 compania deţinea în numerar 13 miliarde de euro iar Starace a afirmat că banii vor fi folosiţi pentru creştere şi pentru majorarea dividendelor.

Enel, controlată de statul italian, care deţine active în România şi Rusia, îşi vinde participaţia de 66% la compania slovacă de electricitate Slovenske Elektrarne, în cadrul planului destinat reducerii datoriilor prin vânzarea unor active evaluate la cinci miliarde de euro. Participaţia este evaluată de analişti la aproximativ două miliarde de euro. Vineri, într-un interviu acordat Reuters TV, şeful Enel a dat asigurări că nu vor fi vândute şi alte active în Europa Centrală şi de Est (CEE) şi nici participaţia de 69% deţinută la Enel Green Power.

Activele Enel din România (64,4% în Enel Distribuţie Muntenia şi Enel Energie Muntenia, 51% în Enel Distribuţie Banat, Enel Distribuţie Dobrogea şi Enel Energie şi 100% din acţiunile Enel România) reprezintă companii care gestionează o reţea de 91.000 de kilometri ce distribuie aproximativ 14 TWh pe an (cu o cotă de piaţă de 34%), care vând aproximativ 9 TWh/an unui număr de aproximativ 2,6 milioane clienţi, dintre care 2,4 milioane sunt clienţi rezidenţiali (aproximativ 20% din piaţa de retail) şi 200.000 sunt companii.

Sursa: AGERPRES