Investițiile străine s-au prăbușit cu 70% în ianuarie și februarie. Au depășit cu puțin 400 de milioane de euro

Investițiile străine s-au prăbușit cu 70% în ianuarie și februarie. Au depășit cu puțin 400 de milioane de euro
Publicat de Alecsandru Ion la 14 aprilie 2020, 13:09
Din cuprinsul articolului

Datele publicate de Banca Națională a României relevă o depreciere masivă a investițiilor străine directe – ISD în România, în primele două luni ale anului în curs. În aceeași perioadă a anului trecut, ISD ajungeau la 1,404 miliarde de euro.

Investiţiile străine directe au scăzut cu 70,86% în primele două luni ale acestui an, la 409 milioane de euro, comparativ cu 1,404 miliarde de euro în perioada similară din 2019, conform datelor Băncii Naţionale a României – BNR.

Astfel, ”investiţiile directe ale nerezidenţilor în România au însumat 409 milioane euro (comparativ cu 1,404 miliarde de euro în perioada ianuarie – februarie 2019), din care participaţiile la capital (inclusiv profitul reinvestit net estimat) au însumat 437 milioane euro, iar creditele intragrup au înregistrat valoarea netă negativă de 28 milioane euro”, precizează BNR.

Numărul firmelor cu capital străin nou înfiinţate a scăzut în primele două luni ale anului în curs cu 4,6%, comparativ cu perioada similară din 2019, la 892 de unităţi, conform datelor centralizate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).

De unde vin investitorii

Cele 892 de societăţi noi aveau un capital social subscris în sumă totală de 1,683 milioane de dolari, în scădere cu 42,4% faţă de ianuarie-februarie 2019.

La 29 februarie 2020, cel mai mare număr de societăţi cu participare străină era cu investitori din Italia, respectiv 49.025, dar cea mai mare valoare a capitalului social aparţine societăţilor olandeze, respectiv 12,647 miliarde de dolari, în 5.431 de firme, informează Agerpres.

La finele lunii februarie 2020, în România existau 227.784 societăţi cu participare străină la capitalul social. Valoarea capitalului subscris era de aproximativ 63,413 miliarde de dolari.

Informații articol
Publicat în: Economie
Despre autor
Alecsandru Ion

Lucrez de niște ani buni în presă, zonă în care am intrat de bună-voie și nesilit de nimeni, împins de pasiune, după ce am renunțat la o carieră în mediu financiar-bancar. Nu știu dacă presa a câștigat ceva cu mine activând în rândurile jurnaliștilor, cert e că mediul financiar-bancar nu a pierdut nimic, după plecarea mea. Economist de profesie, reușesc încă să privesc mass media ca pe un hobby, e adevărat, plătit, în ciuda numeroaselor și amplelor schimbări care au avut loc în ultimii zece ani - cel puțin. Am scris pe mai multe domenii, dar preferatele mele rămân economia și satira, pentru că niciodată nu mi-au plăcut oamenii care se iau prea în serios.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.