Cele 23 milioane de euro aduse de străini în ţară în prima lună a anului, mai puţin decât profitul pe care Petrom îl face în 10 zile, sau decât preţul cu care se vinde o singură clădire de birouri de dimensiuni medii, marchează o scădere de peste 16 ori faţă de nivelul din ianuarie 2011.

Declinul investiţiilor străine directe nu mai poate fi oprit, de fapt, de câţiva ani. Explicaţia nu vine doar din absenţa marilor privatizări, care au adus în trecut miliarde de euro sau din reducerea altor participaţii de capital. O situaţie îngrijorătoare, agravată în ultimele luni, o indică evoluţia creditelor intra-grup, acordate de companiile străine subsidiarelor din România. Acestea apar când companiile mamă dau mărfuri entităţilor din România, dar nu le cer să plătească imediat, ci le lasă banii la dispoziţie o perioadă de timp, pentru alte achiziţii.

Nivelul ridicat al creditelor intra-grup în anii trecuţi arăta că multinaţionalele voiau să susţină dezvoltarea pe piaţa românească. În 2008, acestea depăşeau 4,6 miliarde de euro (aproape jumătate din investiţiile străine directe de atunci). În 2009 au coborât la 1,8 miliarde de euro, pentru ca în 2010 (când la efectele crizei statul a adăugat înăsprirea fiscalităţii) şi în 2011 să nu mai însumeze decât jumătate de miliard de euro.

Acum, multinaţionalele cer restituirea creditelor, în ianuarie acestea apărând în evidenţele BNR cu o valoare negativă de 107 milioane de euro (net), principala explicaţie pentru nivelul modest al investiţiilor străine directe. Faptul că marile firme străine nu mai sunt dispuse să susţină dezvoltarea activităţii subsidiarelor din România arată că economia locală are probleme serioase. Îar în cazul acestor investitori nu poate funcţiona nicio ameninţare a autorităţilor şi niciun acord de tipul celui semnat la Viena cu băncile austriece pentru a le împiedica să îşi reducă expunerile pe ţara noastră.

Odată cu investiţiile străine directe zboară şi şansele României de a avea o creştere economică importantă.

Fără investiţii, o economie are şanse de creştere apropiate de zero. Oricât am tortura logica şi ordinea firească a mecanismelor care stimulează creşterea, ca să poţi consuma mai mult, trebuie întâi să şi poţi produce mai mult. Consumul, privat sau guvernamental, alături de exporturile nete, oferă doar o măsură a PIB din perspectiva destinaţiilor, a zonelor în care acesta este „cheltuit”. Cererea mai mare din partea consumatorilor poate stimula creşterea producţiei interne, dar poate la fel de bine să fie satisfăcută cu importuri mai mari dacă producătorii interni vin cu o ofertă mai puţin competitivă.

Or, în afara investiţiilor care să suţină dezvoltarea şi inovarea, nimeni nu a reuşit să găsească până acum o reţetă mai bună de stimulare a competitivităţii producătorilor, oricât ar gâdila cererea consumatorilor. O ştiu foarte bine atât întreprinzătorii români, cât şi investitorii străini. Niciunii nu se vor grăbi să îşi mărească din iunie capacităţile de producţie sau să îşi lărgească rafturile din magazine, frecându-şi mâinile la gândul unei invazii a bugetarilor puşi pe consum după mărirea lefurilor. S-ar putea bucura că vor fi protejaţi de poliţişti plătiţi ceva mai bine, că vor fi trataţi de medici un pic mai mulţumiţi în ziua de salariu sau că îşi vor da copiii pe mâna unor dascăli mai puţin frustraţi de câştigurile reduse, dar vor acorda efectului promis de guvern – stimularea consumului cu bani redistribuiţi din taxele colectate de la ei – exact importanţa pe care o merită în deciziile de a investi mai mult în România: zero.

Ar putea, în schimb, aminti autorităţilor ce decizii politice au avut efecte mai bune în trecut pentru investiţii şi PIB: reducerea TVA la 19% (nivel devenit acum o amintire), diminuarea contribuţiilor sociale în diverse etape şi reducerea impozitelor pe profit şi pe venit la o cota unică de 16%. Toate au ajutat la vremea lor economia să crească şi ar trebui să convingă politicienii că o relaxare fiscală în sensul reducerii poverii statului pentru economia privată este cu atât mai necesară acum, cu cât din pieţele europene, principalii parteneri comerciali ai României, vor continua să vină veşti proaste.
Preşedintele Traian Băsescu s-a arătat convins de argumentele economiştilor care susţin că doar cu austeritate bugetară nu poţi ajuta economia să crească. Perfect adevărat. Măsuri de austeritate, precum creşterea TVA, au fost impuse însă de stat, după începerea crizei, şi sectorului privat, care aşteaptă acum un tratament egal în „distribuţia relaxării”. Guvernul bulgar se pregăteşte deja să reducă TVA în încercarea de a opri exodul investitorilor şi de a-i redirecţiona către economia lor pe cei fugiţi din zone mai puţin prietenoase.