Investițiile nete realizate în economia națională au crescut cu 2,1 procente în 2021

Institutul Național de Statistică (INS) arată că investițiile nete realizate în economia României, în anul 2021, au însumat 120,148 miliarde de lei, în creștere cu 2,1 procente, în comparație cu anul 2020.

Datele provizorii publicate în cursul zilei de joi arată cum arată structura investițiilor nete pe activități ale economiei naționale, astfel:

  • investițiile nete în construcții erau de 30.2% în anul 2020, ele crescând la 33.0 anul trecut
  • investițiile în industrie erau de 24.8% în anul 2020, ele scăzând la 24.2% anul trecut
  • în ceea ce privește comerțul și serviciile, investițiile nete erau în 2020 de 25%, dar au scăzut un procent anul trecut
  • investițiile în agricultură erau de 3.6 procente în 2020, iar în 2021 acestea au scăzut la 3.2%
  • în ceea ce privește alte ramuri, investițiile nete au fost de 16.4%, însă au scăzut la 15.6% anul trecut

În anul 2021, creştere s-a înregistrat la lucrările de construcţii noi, cu 7,1%, în timp ce scăderi au fost consemnate la alte cheltuieli cu 7,7% şi la utilaje (inclusiv mijloace de transport) cu 0,9%.

Institutul Național de Statistică arată și structura investițiilor nete pe elemente de structură, în anul 2021 comparativ cu anul 2020. Așadar, în ceea ce privește lucrările de construcții noi au însumat investiții de 54.5% în 2020, crescând la 58 de procente anul trecut.

Investițiile nete în utilaje au fost de 34.4% în 2020, în timp ce ele au scăzut la 32.2% anul trecut.

Investițiile nete au însumat 41,579 miliarde de lei

În trimestrul IV 2021, investiţiile nete realizate în economia naţională au însumat 41,579 miliarde de lei, în scădere cu 4,5%, comparativ cu trimestrul IV 2020. Declinul a fost înregistrat la toate elementele de structură: utilaje (inclusiv mijloace de transport) cu 10,4%, alte cheltuieli cu 2,9% şi la lucrări de construcţii noi cu 0,8%.

INS menţionează că investiţiile nete reprezintă cheltuielile destinate creării de noi mijloace fixe, dezvoltării, modernizării şi reconstrucţiei celor existente, precum şi valoarea serviciilor legate de transferul de proprietate asupra mijloacelor fixe existente şi al terenurilor preluate cu plată de la alte unităţi sau de la populaţie (taxe notariale, comisioane, cheltuieli de transport, de manipulare etc).