Proiectul de act normativ care se referă la obiectivul de investiţii 'Protecţia şi reabilitarea părţii sudice a litoralului românesc al Mării Negre în zona municipiului Constanţa (Mamaia Sud, Tomis Nord, Tomis Centru şi Tomis Sud) şi Eforie Nord, judeţul Constanţa" relevă faptul că, din punct de vedere al indicatorilor tehnico-economici, valoarea totală a investiţiei se ridică la 582,066 milioane lei (inclusiv TVA), iar 551,672 milioane lei (inclusiv TVA) reprezintă cuantum al investiţiei ca rest de executat.

Potrivit sursei citate, cea mai mare sumă va merge către lărgirea plajei de la Tomis Nord (Constanţa), respectiv 157,829 milioane lei, urmată de Eforie Nord (153,524 milioane lei), Tomis Centru (112,921 milioane lei), Tomis Sud (95,571 milioane lei) şi Mamaia Sud (62,221 milioane lei). Toate sumele conţin TVA.

Durata totală de execuţie a lucrărilor este de 33 de luni, însă pentru ceea ce a mai rămas de efectuat intervalul se întinde pe nouă luni, potrivit Notei de fundamentare ce însoţeşte actul normativ.

'Prin intermediul proiectului sunt în curs de execuţie lucrări de protecţie şi reabilitare costieră în zonele Mamaia Sud, Tomis-Nord, Centru şi Sud şi zona Eforie Nord, care vor contribui la protejarea mediului, infrastructurii şi obiectivelor social economice din aceste zone, care, în cazul în care nu se intervine imediat, se distrug. Investiţia va avea un impact pozitiv asupra siguranţei şi calităţii vieţii locuitorilor, prin refacerea plajelor şi a structurilor de protecţie în vecinătatea cărora sunt amplasate locuinţe şi obiective social-economice', se menţionează în documentul citat.

Finanţarea obiectivului de investiţii se face din fonduri externe nerambursabile din Programul Operaţional Sectorial Mediu – Axa prioritară 5 – Implementarea infrastructurii adecvate de prevenire a riscurilor naturale în zonele cele mai expuse la risc, Domeniu major de intervenţie 2 – Reducerea eroziunii costiere, de la bugetul de stat prin bugetul MMAP, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie, precum şi din alte surse legal constituite, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii.

În zona litorală a Mării Negre de pe teritoriul României eroziunea costieră reprezintă un risc important pentru mediul înconjurător, fenomenul manifestându-se pe diferite trepte de intensitate de-a lungul celor 240 kilometri ai litoralului românesc, începând de la Nord (braţul Chilia, golful Musura) şi până la limita sudică (Vama Veche).

Conform Notei de fundamentare a proiectului, în care sunt citate cercetările efectuate de-a lungul timpului de Direcţia Apelor Dobrogea-Litoral, Institutele GEOECOMAR, Institutul Naţional de Cercetare – Dezvoltare Marină /INCDMN/ Grigore Antipa, Royal Haskoning, JICA /Agenţia pentru Cooperare Internaţională a Japoniei/, USAID /Agenţia Statelor Unite pentru Dezvoltare Internaţională/, privind evoluţia zonei costiere româneşti, în partea sudică a litoralului românesc eroziunea costieră este în permanentă evoluţie, atingând rate ce ajung în unele zone până la circa 2 metri/an.

În plus, concluziile Master Planului au arătat că partea sudică a litoralului, cuprinsă între Năvodari şi Vama Veche, în dreptul localităţilor Mamaia, Tomis, Eforie, Tuzla, Olimp-Venus, Saturn-Mangalia, 2 Mai – Vama Veche, este cea mai expusă eroziunii. Pe acest considerent intervenţiile pentru aceste cinci zone prioritare au fost prevăzute în cadrul listei de investiţii pe termen scurt din cadrul Master Planului şi avizate de Administraţia Naţională Apele Române /ANAR/, Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea – Litoral /ABADL/ şi Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor /MMAP/. AGERPRES