Acest ajutor de înmormântare în situații de urgență ar putea fi acordat în 2024, potrivit unui proiect publicat pe site-ul Primăriei Ploiești. Proiectul poate fi găsit în secțiunea Transparență decizională.

Va fi acordat un nou ajutor de înmormântare

În cazul în care proiectul de hotărâre va fi aprobat la Ploiești, anumite categorii de persoane ar putea beneficia de un sprijin suplimentar în cazul decesului unui membru din familie sau în cazul unor situații de urgență. Totuși, trebuie îndeplinite mai multe condiții.

Ajutorul financiar pentru cheltuielile de înmormântare va fi de 2.000 de lei. Suma va fi acordată în cazul decesului unui membru din familia beneficiară de venit minim de incluziune.

Conform Observatorulph, ajutorul ar urma să fie acordat pentru familiile sau persoanele cu venituri lunare/membru de familie mai mic decât salariul minim net pe economie, care se află în situații de necesitate cauzate de incendii.

De asemenea, banii ar urma să fie acordați pe bază de cerere la Primăria Ploiești. Trebuie menționat că sunt necesare următoarele acte pentru acordarea ajutorului:

  • certificat de deces;
  • actul de identitate al solicitantului;
  • acte de stare civilă ale solicitantului din care să rezulte relația de rudenie cu persoana decedată;
  • după caz, acte care atestă calitatea de moștenitor, tutore, curator;
  • dovezi privind suportarea cheltuielilor de înmormântare;
  • cererea, însoțită de actele/documentele doveditoare.
doliu romania inmormantare
SURSA FOTO: Dreamstime

Anumite persoane sunt exceptate de la plata ajutoarelor

În schimb, persoanele cu mai multe locuințe sau cu mașini mai noi de 10 ani sunt exceptate de la plata ajutoarelor. Mai precis, proiectul prevede că nu se pot acorda ajutoare de urgență persoanelor singure și familiilor care dețin următoarele bunuri mobile, imobile și depozite bancare:

  • bunuri imobile: clădiri, alte spații locative în afara locuinței de domiciliu. Terenuri situate în intravilan cu suprafața de peste 1200 mp în zona urbană și 2.500mp în zona rurală, în afara terenurilor de împrejmuire a locuinței și a curții aferente;
  • bunuri mobile: mai mult de un vehicul cu o vechime mai mare de 10 ani, cu drept de circulație pe drumurile publice. Autovehicul cu o vechime mai mică de 10 ani, cu excepția celor utilizate și/sau adaptate pentru transportul persoanelor cu dizabilități;
  • depozite bancare: cel puțin unul dintre membrii familiei deține, în calitate de titular unul sau mai multe conturi/depozite bancare a căror sumă totală este mai mare de trei ori față de valoarea câștigului salarial mediu brut prevăzut de Legea asigurărilor sociale de stat.

În situația în care unul sau mai multe bunuri aflate în proprietatea persoanei singure/familiei beneficiare este dat în închiriere/arendă/concesiune, acest bun va fi luat în calcul.