Instanţa nu a admis cererea de insolvenţă a Mediafax. Cauza, scoasă de pe rol

Instanţa nu a admis cererea de insolvenţă a Mediafax. Cauza, scoasă de pe rol
Publicat de Valentin Vioreanu la 12 decembrie 2014, 08:38

Cererea de insolvenţă depusă de grupul Mediafax nu a fost admisă de Instanţă deocamdată. Tribunaul a amânat cauza pentru data de 16 decembrie, dar a şi dispus scoaterea cauzei de pe rol din cauza unei alte cereri de insolvenţă.

"In temeiul art.114 ind.22 din Regulamentul de ordine interioara al instantelor judecatoresti dispune scoaterea de pe rol a cauzei in vederea repartizarii manuale la C16 ca fiind primul complet investit cu o cerere de deschidere a procedurii de insolventa privind acelasi debitor. Pronunţată în şedinţă publică din 11.12.2014", se arată pe site-ul Tribunalului.
 
MEDIAFAX GROUP, trustul de presă deţinut de omul de afaceri Adrian Sârbu şi-a cerut insolvenţa la finalul lunii noiembrie.

MEDIAFAX GROUP este trustul care deţine site-urile gandul.info, prosport.ro, zf.ro, apropo.ro, mediafax.ro.

Informații articol
Etichete:
Despre autor
Valentin Vioreanu

M-am angajat la site-ul capital.ro într-o perioadă în care online-ul aproape că nu exista, iar printul era, încă, la o așa de mare putere încât oamenii de la site erau percepuți, cumva, drept oaia neagră a redacției. Cineva ar putea spune că am fost un om cu viziune, care știa că epoca printului va apune. Ei bine, nu, n-am fost. Nu m-aș fi gândit niciodată că oamenii vor ajunge să citească știrile pe internet în felul în care le citesc astăzi: a apus până și epoca desktopului, iar știrile sunt consumate în proporție de 80% de pe telefon. Mediul ăsta care se numește online are o mare trăsătură: schimbarea, iar dacă tu, cel care lucrezi în mediul online, nu te adaptezi în permanență la schimbare, nu reziști. Altă cale nu e. Pentru mine, site-ul capital.ro reprezintă nu doar un loc de muncă, este însuși mediul în care m-am format ca om și în care am devenit persoana care este astăzi. Pentru mine, capital.ro este un mod de viață...

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.