Înghesuială pentru schimbarea permiselor de conducere

Înghesuială pentru schimbarea permiselor de conducere
Publicat de CAPITAL la 8 ianuarie 2013, 22:23

Leul s-a apreciat joi uşor în raport cu moneda unică europeană, până la un curs de 4,4765 lei, stabilit de Banca Naţională a României (BNR), mai puţin cu 0,1 bani (-0,02%), în comparaţie cu anunţul din ziua anterioară, când un euro valora 4,4775 lei.

Peste 500 de persoane s-au înghesuit, marţi, la Serviciul de Evidenţă Informatizată a Persoanei Argeş pentru a-şi preschimba permisele de conducere, la coadă aflându-se şi persoane care aveau permise eliberate în perioada 2010-2012.

 Mulţi dintre oameni s-au aşezat la coadă de la ora 6.00, când temperatura era de minus 10 grade Celsius, iar după ore de aşteptare unii dintre ei au început să se certe cu celelalte persoane aflate la rând, jandarmii intervenind pentru ca situaţia să nu degenereze.

"Uitaţi-vă câţi nervi sunt şi ce harababură este aici! Mie mi-a expirat de o săptămână carnetul de conducere, de aceea stau. Este a treia zi când vin, s-au făcut şi liste de aşteptare, dar ar fi trebuit să ne bage pe noi în faţă, pe cei cărora le-au expirat permisele şi apoi pe cei cărora le vor expira documentele peste doi, trei sau cinci ani!", a declarat o femeie revoltată, care avea în mână o listă de aşteptare pe care erau scrise numele persoanelor de la coadă.

SURSA: mediafax.ro

Informații articol
Etichete:
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.