Portofoliul de credite al băncii a ajuns la 14,47 miliarde de lei la sfârşitul lunii martie 2016, crescând cu 26% în ultimele 12 luni. Mai mult, banca avea 33.555 de clienţi activi noi în trimestrul I al lui 2016, de trei ori mai mulţi decât în aceeaşi perioadă a anului trecut.

Totodată, veniturile înregistrate de bancă în primele trei luni ale anului s-au situat la 271 de milioane de lei, în creştere cu 13% faţă de perioada similară a anului trecut. Rata creditelor neperformante s-a îmbunătăţit pe parcursul ultimelor 12 luni, ajungând la 4,6% în primul trimestru 2016 faţă de 5,9% în aceeaşi perioadă din 2015.