Marele actor și fratele său au crescut fără tată. Potrivit informațiilor oferite de Victor Rebengiuc, el și fratele său au fost crescuți de bunici și nu și-au cunoscut partea de familie a tatălui.

„Am crescut fără tată, care ne-a părăsit pe mine și pe fratele meu când eram foarte mici, eu cred că aveam 2 ani și el 1 an. Am fost crescut de bunici, din fericire, pentru că am avut niște bunici materni foarte buni. Cealaltă parte a familiei, familia din partea lui taică-meu, n-am cunoscut-o. Era de pe undeva de prin Moldova și n-am avut ocazia să-i cunosc. N-am știut că avem rude.

Am aflat târziu, când eram actor deja, lumea mă cunoștea: Auzi, să știi că eu sunt unchiul tău! Să fii sănătos, i-am spus, târziu mi-atragi atenția asupra acestui lucru. Am simțit întotdeauna lipsa unui tată. E altceva când ai un tată, mi-nchipui, când ai cum să te sfătuiești cu el în legătură cu fel de fel de lucruri care ți se întâmplă copil fiind. Evident că m-a marcat”, a povestit Victor Rebengiuc.

Marele actor a fost marcat de lipsa tatălui său

De asemenea, actorul a recunoscut că a fost marcat de faptul că între el și tatăl său nu a existat o relație familială.

„Dar eu n-am simțit apropiere, n-am putut să mă apropii de el așa cum mi-aș fi dorit: să ai un tată, să-l iubești, să te mângâie… Și el era destul de rezervat cu noi, eram deja destul de mari, nu mai eram copii de un an, doi, trei și a fost o relație oarecum oficială, nu era o relație familială între noi. A murit și el, din păcate, săracul, s-a îmbolnăvit de tuberculoză și a murit. Ăsta a fost ‘norocul’ maică-mii, n-a izbutit și ea să aibă o familie, să aibă un soț”, a mai spus Victor Rebengiuc.

Conform actorului, familia sa a fost foarte săracă, iar singurul salariu care îi ținea în viață era cel al mamei lor.

„Ei mai ales ne-au ajutat, au fost tot timpul cu noi, dar am avut o viață foarte modestă, am fost oameni săraci, foarte săraci familia mea. Exista un singur salariu, al maică-mii, care ne ținea în viață. În copilărie am mâncat rareori carne. Fasole, cartofi, varză, ăsta era meniul nostru obișnuit. De sărbători mai prindeam câte o bucată de carne. Trăind aici, în București. Eu sunt născut și crescut și încă în viață în București.

Mama nu ne-a părăsit, tata ne-a părăsit. Și el s-a prăpădit, a murit în război, în 1942, la Stalingrad. Se pare că de la tata, pe care-l chema Gheorghe, moştenesc talentul. Pe mine mă cheamă Victor-George, al doilea nume fiind dat după cel al lui tata.

Am avut, ca urmare a morții lui, o pensie de orfan de război, fratele meu și cu mine, și așa am putut să trăim și cu banii ăștia pe care îi primeam, habar n-aveam cât era pensia, dar oricum era un ban care venea în casă, acolo, și ne mai ajuta până am terminat școala, pe urmă am intrat la facultate. Ca adult, n-am mai simțit lipsa tatei”, a completat Victor Rebengiuc.

Victor Rebengiuc și-a asumat un risc enorm

În ciuda faptului că nu i-a fost deloc ușor, acesta a refuzat sistematic compromisurile în perioada comunistă. Astfel, nu a recitat poezii patriotice, texte de propagandă și nu a fost membru de partid.

„Mi-am asumat riscul de a nu mă înscrie în partidul comunist. Atunci când directorul teatrului îmi spunea să mă alătur alaiului de artiști care aducea «un omagiu conducătorului iubit» în diferite spectacole, eu răspundeam scurt: «Domnule, nu sunt lăutar. Lasă-mă în pace! ».

Nu-i pot înțelege pe colegii mei care i-au adus osanale lui Ceaușescu și i-au compus poezii frumoase, adică au făcut mai mult decât era cazul să facă, numai ca să ajungă directori sau să ocupe alte funcții importante.

Totuși, unii dintre noi și-au păstrat coloana vertebrală și nu au intrat în jocul acesta murdar. Ion Caramitru, Gina Patrichi, Mariana Mihuț sunt primele exemple care-mi vin în minte. Deci se putea și altfel! Talentul nu avea cum să ni-l ia nimeni. Nu pot să fac un Hamlet PSD-ist sau țărănist. Eu trebuie să-mi exprim ideile și părerile mele”, a relatat actorul în volumul „Victor Rebengiuc – Omul și actorul”.

Momentul în care Victor Rebengiuc a șocat telespectatorii

Amintim că acesta a venit la Televiziune, cu un sul de hârtie igienică, pe 23 decembrie 1989, în zilele de foc ale Revoluției. Actorul a blamat atunci întregul sistem politic și pe liderii săi de dinainte de 1989.

„Pe 23 mă uitam la televizor și vedeam cum apăreau tot felul de neaveniți care țineau discursuri inepte. Tudor (n.red. fiul său) m-a întrebat: Da’ tu nu faci nimic? Și atunci am luat hârtia igienică și m-am dus la televiziune. Voiam de mult să fac acest gest și cred că a fost cel mai potrivit moment. Știu că am luat multă lume prin surprindere. Le-am spus că oamenii care au mâncat rahat și care ne-au umplut ochii, viața și urechile cu Ceaușescu în sus și cu Ceaușescu în jos ar cam trebui să dispară.

Hârtia aia trebuia să șteargă niște urme. Cum poți să ai nerușinarea ca, după ce ai recitat poezii cu el eroul și ea savanta, să ne mai vorbești la televizor? Ar trebui să te faci nevăzut. Dar asta cere verticalitate și caracter. Ce să ne spună oamenii ăștia care îl proslăveau pe Ceaușescu? E adevărat că nouă ne lipsește simțul ridicolului și o anumită demnitate”, a povestit Victor Rebengiuc în volumul „Victor Rebengiuc – Omul și actorul”.

Victor Rebengiuc a avut o carieră de-a dreptul impresionantă

Actorul Victor Rebengiuc s-a născut la 10 februarie 1933, la Bucureşti. A absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale” din Capitală în anul 1956, la clasa Aura Buzescu şi Beate Fredanov, conform tnb.ro

Debutul ca actor a fost pe scena Teatrului Naţional din Craiova, unde a jucat în perioada 1956-1957, iar primul rol interpretat aici a fost cel al lui Jack Worthing din spectacolul „Bunbury” (Ce înseamnă să fii onest), de Oscar Wilde, în regia lui Val Mugur. La Bucureşti, a debutat în 1957, pe scena Teatrului „Lucia Sturdza Bulandra” cu rolurile Pierre din „Nebuna din Chaillot” şi Jimmy din „Omul care aduce ploaia”.

Între anii 1965 şi 1971, a jucat pe scena Teatrului Mic, iar din anul 1971 a revenit la Teatrul „Bulandra”.

A colaborat cu regizori de renume: Liviu Ciulei, Dinu Negreanu, Silviu Purcărete, Alexandru Dabija, Andrei Şerban.

Dintre numeroasele piese de teatru în care a jucat amintim: „Omul care aduce ploaia”, „Profesiunea doamnei Waren”, „Cum vă place”, „Război şi pace”, „Un tramvai numit dorinţă”, „Lungul drum al zilei către noapte”, „Richard II”, „O scrisoare pierdută”, „Teatrul Comic”, „Danaidele”, „Colonelul Pasăre”, „Hamlet”, „Mormântul cavalerului avar”, „Unchiul Vanea”, „Mephisto”, „Căsătoria”, „Inimă de câine”, „Ivanov”, „Furtuna”, „Conul Leonida faţă cu reacţiunea”, „Toţi fiii mei”, „Umbre”, „Regele moare” şi altele.

Între anii 1990 şi 1995, a fost rector al Academiei de Teatru şi Film din Bucureşti, iar în perioada 1996-1998 a fost director al Teatrului „Bulandra”. De-a lungul anilor a jucat şi pe alte scene în diferite spectacole – la Naţionalul bucureştean, la cel din Cluj, la cel din Craiova, la Teatrul Arca.

A avut numeroase colaborări pentru teatrul radiofonic şi de televiziune în spectacole precum „Pescăruşul”, „Jocul ielelor”, „Stâlpii societăţii”, „Spitalul special”.

Victor Rebengiuc a apărut în peste 50 de filme, cu roluri în care a lăsat amprenta talentului şi a seriozităţii sale.