Un fost șef de contraspionaj în cadrul agenției CIA a declarat, marți seară, că, în opinia sa, războiul din Ucraina se va termina prin ieșirea din scenă a lui Vladimir Putin.

James Olson, fost director CIA, este sigur că războiul din Ucraina nu va mai dura mlt pentru că Vladimir Putin ori va fi înlăturat de la Kremlin, ori va fi suprimat

„Nu cred că Putin va supraviețui acestei campanii în Ucraina. Cred că Putin va fi eliminat – va fi înlocuit sau va fi asasinat, că să spunem lucrurilor pe nume. Există o opoziție foarte puternică față de Putin in Rusia, oameni care spun că Putin le distruge țară.

Și din cercul apropiat al sau din Armata, serviciile de informații și oligarhi vor decide că pentru viitorul Rusiei. Putin trebuie să plece”, a declarat James Olson.

Mutarea împotriva lui Vladimir Putin se va întâmpla curând

„Cred că lucrurile se vor întâmpla destul de curând. Rusia nu poate câștiga acest război pe care nu îl mai poate susține. Cred ca soarta lui Putin e pecetluită și e condamnat să iasă din scenă”, a adăugat acesta pentru Antena 3 CNN.

În cursul anului trecut, un înalt oficial de securitate din Ucraina a spus că Vladimir Putin ar fi fost ținta unei tentative de asasinat.

Kirilo Budanov, șeful direcției serviciilor de informații din cadrul Ministerului Apărării ucrainean, a declarat pentru o publicație locală din Ucraina că tentativa a avut loc după începutul invaziei.

Informația tentativei de asasinat din 2022, neverificată

Conform oficialului ucrainean, dictatorul rus ar fi fost atacat de persoane din regiunea Caucazului, iar tentativa de asasinat ar fi avut loc în luna martie 2022. Nicio dovadă nu a fost prezentată, iar jurnaliștii nu au putut verifica informația din surse independente.

„A existat o tentativă de asasinare a lui Putin. El chiar a fost atacat, se spune de către reprezentanți ai Caucazului, nu cu mult timp în urmă. Aceasta este o informație secretă. A fost o tentativă absolut nereușită, dar chiar s-a întâmplat.

S-a întâmplat în urmă cu aproximativ două luni. Repet, această tentativă a fost nereușită. Nu a existat nicio publicitate în legătură cu acest eveniment, dar a avut loc”, a declarat Kirilo Budanov, atunci, citat de Sky News.