Monica Anisie, senator PNL și președinte al Comisiei pentru Învățământ din camera superioară a Parlamentului României, ar urma să fie dată afară din funcție.

Potrivit unor surse politice citate de Edupedu.ro, motivul ar fi opoziția manifestată public și în partid, de către Monica Anisie, față de proiectele de legi lansate de ministrul Sorin Cîmpeanu.

Conform surselor, decizia ar urma să fie luată la întâlnirea conducerii partidului, programată pentru miercuri seară, și pusă în practică de grupul parlamentar de la Senat al PNL săptămâna viitoare.

Se pare că funcția de președinte al Comisiei de Învățământ de la Senat i-ar fi fost propusă senatorului Adrian Hatos, de la PNL Bihor, arată sursele.

Monica Anisie va fi dată afară din funcție

Fostul ministru al Educației, Monica Anisie, este în prezent președintele filialei PNL Sector 2, vicepreședinte PNL și președinte al comisiei de educație a PNL București.

Monica Anisie și-ar fi exprimat recent opoziția în partid, față de unele prevederi din legile promovate de Sorin Cîmpeanu.

Problema cea mai mare ar fi fost organizarea unei dezbateri la PNL București pe 9 august 2022. Aceasta ar fi adus la întâlnirea cu ministrul Sorin Cîmpeanu mai mulți profesori și specialiști care au criticat masiv proiectele și prevederile acestora.

Potrivit surselor, Sorin Cîmpeanu s-ar fi plâns în partid de faptul că organizatorii întâlnirii, Monica Anisie și echipa sa de la PNL, l-ar fi „desființat” în respectiva dezbatere.

Discursul Monicăi Anisie în dezbaterea PNL

„Dați-mi voie să spun că a fost o dezbatere, pentru mine, extrem de utilă. Aș vrea să fac o precizare și anume faptul că la fiecare sector s-au realizat dezbateri și colegii noștri au pus suflet în ceea ce au prezentat, la fiecare sector, repet. Vreau să le mulțumesc pe această cale, pentru că asta dovedește că noi toți suntem implicați și că vrem ca lucrurile să se întâmple bine.

Pentru cine? Pentru noi toți, pentru copii în special. Pentru că trebuie să gândim dincolo de ceea ce ne frământă pe fiecare dintre noi. Să privim spre viitor cu încredere și să ne gândim că au nevoie de noi acești copii, toți copiii. Să nu facem diferențe între ei și toată atenția noastră să fie concentrată pe ei.

În același timp, nu trebuie să-i uităm nici pe colegii noștri profesori și ei au nevoie de sprijin și sunt convinsă că domnul ministru înțelege nevoia aceasta de schimbare. A dat domnul ministru exemplul unui profesor „așa da” și al unui profesor „așa nu”, da, trebuie să recunoaștem că avem în sistem și astfel de colegi. Cred că toată lumea știe că o spun fiindcă că sunt o cunoscătoare și fiindcă eu sunt profesor și merg la școală și sunt printre elevi și printre colegi.

Avem nevoie de schimbare și privim cu încredere în ceea ce a propus Ministerul Educației, pentru că așa cum am subliniat și domnul ministru vorbim despre proiectul România educată, un proiect de țară, un proiect pe care eu îl susțin cu toată convingerea mea.

Și pentru că susțin acest proiect pentru că eu cred că se poate să facem schimbare.

Spunea domnul ministru că toată lumea este de acord că avem nevoie de o nouă lege. Da avem nevoie de o nouă lege, dar trebuie să fim cu toții implicați în așa fel încât această nouă lege să fie una bună. Una bună pentru noi. Noi? Care noi? Noi, elevi, profesori, părinți, bunici, pentru noi societatea. Asta este, cred, nevoia noastră, să privim cu încredere în ceea ce urmează și să fim alături de Ministerul Educației în acest demers.

Să privim cu bună credință ceea ce se întâmplă și chiar dacă astăzi poate nu am reușit să dezbatem toate subiectele, domnul ministru, este greu să facem lucrul acesta, trebuie să fiți și dumneavoastră la Ministerul Educației deschiși propunerilor noastre, ale societății, pentru că nu dorim, cred eu, decât binele educației.”, a spus atunci Monica Anisie.