O reducere cu peste 14.000 a numărului de posturi în învățământul preuniversitar, prevăzută în noul proiect al Ministerului Educației

Ministerul Educației a publicat un proiect de Hotărâre de Guvern prin care numărul total de posturi din învățământul preuniversitar de stat se reduce de la 307.900 la 293.852. Asta înseamnă o scădere de 14.048 de posturi la nivel național. Documentul modifică anexa din HG 731/2024 și confirmă că ajustarea vine în urma aplicării Legii 141/2025, cunoscută drept Legea Bolojan.

Proiectul se referă la toate structurile din învățământul preuniversitar: școlile de masă, învățământul special, precum și centrele județene și municipale de resurse și asistență educațională. Practic, reducerea are impact direct asupra personalului didactic, auxiliar și nedidactic.

Legea 141/2025 a introdus măsuri de eficientizare bugetară și de control al cheltuielilor în Educație. Printre acestea se numără limitarea posturilor la nivelul ministerului și în structurile din subordine.

Reducerea actuală de peste 14.000 de posturi este o consecință directă a acestor măsuri, care au fost gândite să aducă economie la buget, dar care riscă să afecteze organizarea școlilor.

educatie, profesori, protest, sindicat
SURSA FOTO: Facebook, FSE

România rămâne țara Uniunii Europene cu cel mai mare număr de elevi repartizați la un singur profesor

Reducerea numărului de posturi vine într-un context în care România are deja una dintre cele mai aglomerate clase din Uniunea Europeană.

Datele Eurostat arată că, în anul 2023, un profesor din ciclul primar, secundar sau gimnazial avea în medie 13,8 elevi. Acest raport plasează România pe primul loc în UE, alături de Slovacia și Franța, și peste media europeană de 12,2 elevi per cadru didactic.

În țări precum Grecia, raportul este mult mai mic, cu 8,4 elevi la un profesor, iar în Malta și Luxemburg este de 8,8 elevi. Diferența arată clar o presiune suplimentară asupra profesorilor din România, presiune care riscă să se accentueze odată cu reducerea de posturi.

În Uniunea Europeană, în 2023 erau 5,26 milioane de profesori angajați în ciclurile primar, gimnazial și secundar. Distribuția era relativ echilibrată: 36% în învățământul primar, 34% în ciclul secundar și 30% în gimnaziu.

Un alt aspect semnalat de Eurostat este vârsta cadrelor didactice. La nivelul Uniunii Europene, 40% dintre profesori au peste 50 de ani, 52% se află în categoria de vârstă 30–49 de ani, iar doar 8% au sub 30 de ani. România se aliniază acestui trend, dar are o problemă suplimentară: scăderea atractivității profesiei de dascăl și lipsa de tineri care să intre în sistem.