Sorin Istrate, Antreprenor, Managing Partner Contexpert

Suntem în campanie: zburdă programele electorale, obiectivele, cifrele exacte ce prevăd un viitor luminos. România va ieși în noiembrie din criză și va depăși cu viteză Germania. Cu toate astea, sunt trist.

Gândul îmi zboară la ultimii optsprezece ani, în care poporul român ar fi trebuit să se maturizeze, să discearnă ce înseamnă promisiunile lipsite de fond, minciunile care nu fac decât să asigure puterea pentru o perioadă scurtă. Așa că nu fac altceva decât să-mi reamintesc parcursul celor 18 ani, și să va împărtășesc ceea ce-mi aduc aminte, cu toate că am o memorie slabă.

 Armatele de specialiști din 1996

 Îmi aduc aminte de cei 15.000 de specialiști pe care i-am votat cu ardoare. Cei 15.000 de tineri specialiști au apărut câtă frunză și iarbă dintr-un partid care nu reușise să fie la putere până atunci. Cum să reușești să guvernezi cu oameni pe care nu i-ai testat în nici un fel? Cum să fii sigur că vor performa atunci când vor ajunge în funcțiile unde puterea necesită forță de muncă, abnegație și, mai ales, o dorință de a construi pentru ceilalți, nu doar de a-ți satisface dorințade îmbogățire. Bineînțeles că nu au reușit.

Din acea perioadă îmi aduc aminte grevele, minerii, criza economică severă, negocierile cu FMI pentru o transă de 40 de milioane de dolari ( ce ironic, după 20 de ani, spăgile pentru un contract sunt la nivelul acesta), devalorizarea accentuată a leului, scandalurile țigaretelor, slăbiciunea unui președinte dezgustat de faptul că fusese trădat de propriile servicii și cinismul unui ministru de finanțe referitor la sănătatea din România ( pot să moară 1.000 acum). Dezamăgirea a fost cruntă, dreapta nu putea să guverneze, nu era în stare să-și asume puterea și să producă schimbarea necesară și dorită în societate.

 Guvernarea a erodat atât de drastic, încât PNȚCD a dispărut în neființă. Sau poate PNȚCD a murit odată cu Corneliu Coposu, înainte de preluarea puterii?

 Marea minciună: Bineînțeles că nu au existat niciodată atâția specialiști într-un partid, totul a fost doar în scop electoral.

 Ruleta rusească 2000

 Alegeri fără promisiuni, alegeri cu pistolul la tâmplă. La tâmpla noastră, din nefericire. A trebuit să votez cu stânga, dreapta era plecată pe pustii. L-am votat pe Ion Iliescu. Nu cred că aș fi rămas în țară dacă ar fi fost Vadim președinte. Aș fi plecat înainte să se închidă frontierele. În urma alegerilor au dispărut însă specialiștii. Dar a rămas unul singur, în guvernare, în tablouri, în case, în mătuși. Mai târziu s-a văzut că avea o singură problemă: termopanele. Guvernarea cred că a început cu o ordonanța de urgență și, posibil, să se fi terminat la fel. Specialistul era puternic, avea echipă, avea valoare. Așa că domnului trebuia să-i numărăm ouăle. Era atât de înfipt în Putere încât nu putea înțelege că ar putea pierde vreodată.  Din acea perioadă, îmi aduc aminte înfumurarea primului ministru, lipsa de scrupule în a-și etala averea pe care nu ar fi putut-o demonstra în niciun fel. Jaful companiilor de stat, căpuşarea acestora și, după aceea, privatizarea pe 2 lei. Poate 4, dar doar 2 oficiali. Subjugarea presei, prin acordarea de contracte de publicitate. Lipsa unei opoziții adevărate.

Lucruri bune : aderarea la NATO, urma să aderam la UE. Părea că România e acceptată de către lumea vestică, mai puțin reprezentanții partidului de la guvernare. Cu toate acestea, din fericire, ne depărtam de ruși.

Președintele Iliescu a avut un mandat călduț. Atât de călduț, încât a lipsit cu desăvârșire. Marea lui realizare a fost însă transmiterea puterii, la finalul mandatului, către opoziție într-un mod democratic. Toți se așteptau la lupte, la răsturnări de situație. Dar nu, România se transformase într-un stat democratic… Să fim serioși, PSD a fost înfrânt mai mult după alegeri decât în timpul acestora. PSD-ul se aștepta la un nou PNȚCD, la o posibilă preluare a puterii după câteva luni de stat în opoziție. Dar nu a fost așa.

Marea minciună: guvernarea de stânga care urma să repună totul pe șine nu a existat. Refacerea autorității statului a rămas doar pe hârtie, autoritatea s-a concentrat enorm în jurul primului ministru.

Portocala acră din 2004

Am numărat ouăle, au ieșit mai puține decât ne-am așteptat. La fel și voturile. România și-a dorit mai mult un președinte de dreapta, un președinte care să nu fie sub talpa tătucului Iliescu. Poate că poporul a gândit că, dacă pentru funcția de prim ministru, trebuia să numărăm ouăle, oare ce ar fi urmat să numărăm în momentul în care intelectualul și iubitorul de artă ar fi ajuns președinte. Așa că primarul în cizme de cauciuc, îmbrăcat cu un impermeabil portocaliu și hăhăind cu toți Doreii României a devenit dintr-o dată mai de stânga decât stânga adevărată. Nu prea te crede poporul că ești de stânga atunci când tu îți admiri zecile de tablouri, tolănit într-un halat de casă și sorbind coniacurile scumpe.

 Așa că primarul câștiga președinția. Apoi, cu alba neagra, reușește să facă și guvernul. Scuze, nu cu alba neagra, ci cu soluția imorală. Bineînțeles, însă, că guvernul nu-l putea face cu bolnavul Stolojan, nu, era propusă o nouă variantă, un băiat fin, liberal, foarte apropiat de o figură marcantă a României.

Din acea perioadă îmi aduc aminte de divorțul rapid de Voiculescu, apoi de bilețele cu propuneri de intervenții devoalate de o tînără blondă, speranță a politicii românești.

 Așa că încep certurile, pe ciolan cum spune poporul. Dreapta se spărsese în două bucăți, una mai de dreaptă decât cealaltă. Îmi mai aduc aminte de promisiunile cu autostrăzile și multe altele. Cu toate astea o bucată de dreapta reușește să stea la guvernare proptită serios pe stânga. Dar nu-i bai. Erau vremuri bune, economia creștea singură, investitorii veneau singuri și cumpărau ca apucații. Se vindea bine orice. Se obțineau prețuri la privatizări, așa cum nu se sperase vreodată. Miliarde de euro valora o singură bancă. Era bine, de unde era să știm cum vor fi cheltuiți banii ăștia. Erau atât de mulți bani încât dublarea salariilor în învățământ părea că e posibilă. Era totuși vrajbă mare, cu băiatul fin, președintele se certase iremediabil.

În primul mandat deviza a fost, pe ei pe mama lor, a celor care guvernaseră înainte. Iar când ești un bun jucător, dai și în stânga și în dreapta. Ce dacă mai spargi niște ouă, cu termopanele și concursurile pentru constructori.

Marea minciună : refacerea democrației, respingerea sistemului de stat paternalist, lupta împotrivă corupției. Sistemul paternalist s-a transformat prea puțin, președintele a ajuns să fie un președinte jucător. Din păcate, dorea să joace singur acest meci. Iar lupta împotriva corupției s-a transformat în : lupta împotriva lui Năstase (cel mai important contracandidat politic), lupta împotrivă lui Tăriceanu, lupta împotriva adversarilor politici și mai puțin a marii corupții.

Dacă voi nu mă vreți, eu vă vreau : 2009

Lupta stângii împotriva unui președinte care nu mai putea continuu da vina pe lipsa puterii totale. Lumea se cam săturase de: la primărie nu am putut face mai mult pentru că am avut un consiliu din opoziție, la președenție nu am putut face mai mult pentru că a fost Tăriceanu împotriva mea. Lipsa unei forțe care să coalizeze, să creeze un brand de ţară, să ne împingă de la spate către un țel comun își făcea acut simțită prezența. Stânga venea cu promisiuni, dar în ultimii ani economia reală mersese bine. Era greu să dai vina pe bogați când toți trăiau mai bine decât înainte.

Așa că stânga iese la bătaie cu ce are. Dar pentru prima dată, candidatul stângii este faultat de propriul bunicuț. Bunicuț care, cam bătrân, dar cu mare viziune, spune despre nepoțel că-i cam prostuț și că nu ar trebui să se joace de-a mama și de-a tata cu un stat de drept. Câtă dreptate a avut. Doamne, nici acum nu-mi vine să cred că tătucul Iliescu a pus pentru singura dată binele tuturor înaintea binelui partidului. Și vine seara dezbaterii televizate, toți se întrebau dacă poate challengerul să-l pună jos pe marinarul cel fără de frică. Nu a putut, marinarul nu i-a dat un pumn, în schimb i-a pus aceeași întrebare pe care o folosea pe vapor când își interoga echipajul proaspăt întors din permisie pe patru cărări. Unde ai fost azi noapte și dacă ți-a plăcut? Nepoțelul lasă ochii în jos și roșește, i-a plăcut.

Poporul întoarce armele ca în al doilea război mondial, și nepoțelul cu toate că sare în sus de bucurie, neînțelegând ceea ce i se întâmplă, pierde meciul. Dar nu numai că îl pierde, ajunge să iasă pe ușa din dos a alegerilor pentru totdeauna. Și uite așa nu au mai contat lipsă de performanță, de echipă, de idei sau de planuri, totul s-a dus de râpă.

 Ce-mi amintesc după aceea? Începe criza, totul o ia la vale cu rapiditate. Nici o viziune, nici o formă de inteligență managerială la nivel de stat. Singurul lucru bun este însă că avem un marinar la comandă. Taie tot, mărește TVA-ul, menține barca pe valuri, cu toate că-și pierduse toate catargele. Din păcate, aveam un prim ministru care nu putea merge fără să fie ținut de mână de președinte. Dar asta nu ține la nesfârșit. Urmează revoltă și pierde din putere. Pierde guvernul, dar din păcate cel care îl preia face o mare greșeală. În loc să se apuce să repare barca, să repună economia pe picioare, să construiască, nu să distrugă așa cum a făcut marinarul, se apucă de război, iar acest război, din păcate pentru el, este unul de gherilă. Încearcă suspendarea și nu-i iese. De aici totul intră în ceaţă, noua guvernarea se sparge, lucrurile merg prost. Viziunea este inexistentă, echipa e slabă și nerodată. Presiunile sunt mari atât din interior, cât și din exterior.

Așa că vin din nou alegerile

Au trecut 18 ani, unii dintre ținerii care au acum drept de vot de abia se născuseră în 1996. În toată această perioadă, însă ,am văzut doar promisiuni încălcate. Liste întregi de promisiuni aruncate la coș și nici o scuză primită pentru ineficiență, minciună și lipsă de respect față de un popor care greșește însă doar din patru în patru ani. Din păcate, odată greșeala comisă, aceasta se mai poate repara doar în urma unor alte alegeri.

Care sunt promisiunile de astăzi?

Dreapta – o altfel de politică, cu lucruri bine făcute, în stilul german. Un mare semn de întrebare, e posibil lucrul ăsta în România? O ţară în care boierii (baronii) au urmărit toată istoria noastră doar interesul propriu? Cu ce echipă, cu cea de acum 3 ani?

Stânga – o viață mai bună pentru mase ( începută cu mari pomeni electorale). Întrebarea majoră însă este pe ce se bazează o astfel de promisiune? Pe încasările din ce în ce mai mici la buget? Greu de realizat. Pe împrumuturi, pe diminuarea investițiilor? Posibil, însă oare cu ce costuri pentru această biată țara. Este greu să faci protecție socială când economia nu merge. Pare că vom juca Monopoly dând doar zaruri mici.

Te-ar putea interesa și: