Tot mai multe orașe din România vor să interzică coroanele de plastic la înmormântări. Care sunt motivele
Tot mai multe orașe din România interzic coroanele din plastic la înmormântări. De exemplu, în Timișoara, autoritățile locale au creat un regulament prin care vor să permită accesul doar cu flori naturale în cimitirele din oraș.
Măsura urmărește să micșoreze cantitatea mare de deșeuri din plastic lăsate pe morminte. În cimitirele din Timișoara, pe multe dintre morminte se poate observa cel puțin o coroană de plastic. După un timp, acestea devin deșeuri, spun autoritățile locale. Lunar, cei care se ocupă de curățenie strâng peste 30 de metri cubi de astfel de obiecte.
„Cum suntem noi, pensionarii, mai săraci, luăm ce permitem. Adică mai repede iei una din asta de plastic că e enorm de mult ca să iei natural”, a spus o femeie.
Argumentele autorităților
În consecință, primăria a creat un regulament prin care vrea să permită accesul în cimitire doar cu flori naturale.
„Încercăm să reducem odată costurile și a doua oară impactul pe care aceste deșeuri îl au asupra mediului. Este decizia noastră de a reglementa, mai ales în ceea ce privește cimitirele pe care le avem în administrare”, a declarat Paula Romocean, viceprimarul Timișoarei, potrivit stirileprotv.ro.
Pentru fiecare cimitir, municipalitatea plătește în momentul de față 22.000 de lei pe lună pentru eliminarea deșeurilor din plastic. Demersul este susținut și de Mitropolia Banatului.
„Firmele care salubrizează cimitirele bisericești și cimitirele civile consideră coroanele de plastic fiind deșeuri periculoase și ca atare sfatul. Este ca cei care participă la înmormântări, în semn de respect să vină cu o floare sau cu o coroană din flori naturale, care sunt perisabile”, a spus Ion Popescu, vicar eparhial Mitropolia Banatului.

Reacțiile oamenilor se împart în privința coroanelor de plastic
Dezbaterea privind coroanele de plastic nu îi lasă indiferenți pe timișoreni. În fața noilor reguli propuse de primărie, comunitatea se împarte între argumentele practice și cele de principiu. Părerile oamenilor sunt, însă, împărțite.
„Cele de plastic țin mai mult. Cele naturale sunt 70 de lei, iar cele din plastic până în 40-45 de lei”, a spus un bărbat.
Alții susțin inițiativa autorităților și spun că gestul contează mai mult decât dimensiunea coroanei.
„Mi se pare ok ideea. Poți veni cu ceva mai micuț”, a spus o femeie.
Regulamentul urmează să fie votat în Consiliul Local la sfârșitul acestei luni.
Măsuri similare în alte orașe
De altfel, mai multe orașe au luat măsuri similare. La Oradea, demersurile pentru interzicerea coroanelor de plastic au început încă de acum 4 ani.
„În urma mai multor discuții cu reprezentanții producătorilor de coroane din Ardeal, s-a ajuns la înțelegerea ca una dintre firme să ridice, periodic, coroanele din plastic și să se ocupe de reciclarea lor. Campania a avut rezultatul dorit, având în vedere că, în prezent, doar 10% din coroanele aduse la înmormântări sunt din plastic”, a explicat Loredana Buz, consilier Relații Publice ADP Oradea.
Autoritățile vorbesc despre reducerea deșeurilor și despre impactul campaniei, dar oamenii descriu diferențele dintre coroanele naturale și cele artificiale.
„Cele naturale se duc pentru înmormântări pentru cei care au murit acuma, cele din plastic se duc deja pentru morții de mai mult timp”, a spus Ildico Varga, proprietara unei tarabe cu coroane.
În Cavnic, județul Maramureș, o astfel de măsură este în vigoare de la 1 septembrie. În același timp, la Târgu Mureș, parohiile au hotărât ca la înmormântări să fie aduse cel mult opt coroane la mormânt.
Fenomenul coroanelor de plastic există și în Republica Moldova
Fenomenul coroanelor de plastic nu este specific doar României. În Republica Moldova, un reportaj arată că aproape toate mormintele din Cimitirul „Sfântul Lazăr” din Chișinău, cel mai mare din Europa, sunt acoperite cu flori artificiale, în timp ce cele cu plante vii pot fi numărate pe degete.
După o vreme, aranjamentele ajung la gunoi, iar ecologiștii avertizează că plasticul greu degradabil, odată ars, poluează aerul și îndeamnă oamenii să aleagă flori naturale de sezon.