Euro 2012 i-a animat pe polonezi să facă zeci sau chiar sute de km de autostradă, pentru a asigura mobilitatea pe timpul Campionatului, eveniment care necesită investiții importante în infrastructură.

Numai că planurile polonezilor s-au dovedit mult prea ambițioase, așa cum a recunoscut chiar ministrul polonez al Transporturilor, Slawomir Nowak, care a fost nevoit să anunțe că o parte dintre autostrăzile planificate să fie gata până la debutul Euro 2012, în luna iunie,  nu vor fi terminate.

Mai precis, este vorba despre A4, care ar fi trebuit să realizeze legătura dintre Germania, Polonia și Ucraina. Respectivul culoar ar fi dat și românilor posibilitatea să meargă în Germania pe autostradă, prin Ucraina și Polonia.

Ungurii amână autostrada până la graniță

Așa cum noi trebuie să facem o bucată de autostradă până la granița cu ei, ungurii trebuie să facă o bucată de autostradă până la granița cu noi. Diferența este însă că prețul pe kilometru la ei este dublu față de al nostru.

Ungurii mai trebuie să termine ultimul tronson al autostrăzii M43, care va lega oraşul Mako de graniţa cu România, şi anume cu oraşul Nădlac. Cei 23 de kilometri trebuie finalizaţi în 2013. Acest tronson este echivalentul autostrăzii Arad-Nădlac, ale cărei lucrări abia ce au fost inaugurate și la noi.

Conform unui articol publicat de portfoliu.hu, tronsonul mult așteptat și de noi va fi gata în 2014 și nu în 2013, așa cum era anunțat inițial.