O dimineata senina de primavara. Cu vreo doi kilometri inainte de intrarea in Slobozia, pe soseaua Bucuresti-Constanta, un arc de triumf isi arunca umbra, lunguiata la aceasta ora: „Bine ati venit la Southfork Dallas!”. Gardul care inchide accesul spre satul de vacanta este legat cu o sarma usor de desfacut. Doi gardieni plictisiti ne intreaba cum am reusit sa patrundem. Le spunem. Se revolta, dar nu prea tare. Ar mai sta si ei de vorba cu niste straini. Dalmatianul din dotare da din coada.
„Acesta este Turnul Eiffel, ne informeaza unul din gardieni, metamorfozat in ghid. Are o treime din inaltimea celui adevarat”. Din surogatul de Eiffel privim cele trei hoteluri „americane”, parcul de camioane bune de fiare vechi, restaurantele, gradina de vara, cazinoul neterminat, vila care apartinea familiei Alexandru, piscina goala, herghelia si elesteul. Peste lac este o terasa unde se mancau mici si se bea bere, deci este teritoriul lui Mitica cel autohton. Toate acestea convietuiesc laolalta. „Ehe, cata lume venea aici!”, ofteaza gardianul mai in varsta. Un muflon infuleca lacom floarea de primavara pe care i-o aruncam. Nu ni se da voie sa vedem caii.
Lacate peste tot. Afise cu „Bancorex organizeaza licitatie” etc. Se scot la vanzare scutere, automobile, limuzine, utilaje agricole. Dar cine va cumpara parcul de vacanta? Cine sa aspire la o jucarie atat de ciudata? „A venit un american, acum cateva saptamani, dar a plecat”, spune gardianul tanar. Gardianul acesta este casatorit si are un copil. Ar vrea sa-si gaseasca „ceva mai bun”. Dar, in Slobozia, se pare ca nu este chiar atat de simplu.
Un imperiu
intr-un orasel
Inainte de revolutie, Ilie Alexandru a fost antrenor de box. „In sport am invatat ca azi castigi, maine pierzi, spune el. Nu intamplator, multi sportivi devin oameni de afaceri. Trebuie sa stii sa pierzi, fara sa te consideri infrant”.
Ca multi romani care s-au apucat de afaceri, Ilie Alexandru a inceput cu un butic. Sunt oameni care sustin ca, inainte de 1989, facea comert cu haine de piele. Altii ar baga mana in foc ca, imediat dupa 1989, s-a apucat de comert cu fier vechi. El povesteste altfel: ca a inceput aducand marfuri din Turcia, Ungaria si Siria. „Cand am venit cu primele doua tiruri cu dulciuri din Grecia, am plans de fericire 12 ore, la volan. Parca eram cautatorul de comori din anii 1700, care venea in America sa-si gaseasca norocul. La vremea aceea, orice roman visa sa ajunga bogat”.
La sase ani de la startul din 16 iulie 1990, societatea Hermes avea 1.800 de angajati si, sustine el, o cifra de afaceri de 10 milioane de dolari pe luna. O evaluare a parcului de vacanta, facuta de expertii Judecatoriei Municipiului Bucuresti, indica, in 1996, o valoare de 35 milioane USD. Afacerea Hermes a fost gandita „integrat”: pentru fermele de animale se foloseau cereale de productie proprie, abatoare, restaurante, magazine, un parc de transport de marfa. Obiectul principal de activitate era comertul angro. „Am facut o chestie desteapta, se lauda Alexandru. Toate aduceau profit, faceam exporturi si importuri masive de cereale, animale, metal, produse chimice, rulmenti, televizoare, electrocasnice, textile, cosmetice. In 1997, aveam ferme de animale cu 1.000 de capete, care dadeau zeci de tone de lapte pe zi unitatilor producatoare din Slobozia. Caii valorau 15 milioane USD, fiind importati din Germania cu 6 milioane DM. I-am ingrijit si instruit, si urma ca, in 1997, sa ii vand pe primii 30, pentru 15 milioane DM”. Tot in 1997 urma sa se deschida fabrica de ulei, care ar fi adus un profit de 20 milioane DM pe an. Instalatia – importata din Germania – in valoare de 24 milioane DM, nu a fost niciodata pusa in functiune.
Cand pici mai de sus, doare mai tare
„Actualmente, instalatia se afla in camp si rugineste, se lamenteaza Ilie Alexandru. Din 200 de cai, 140 au murit si ceilalti se devalorizeaza pe zi ce trece. Mi-au vandut masini care valorau 25 miliarde lei cu 2 miliarde. Am lasat pe drumuri aproape 2.000 de oameni, pentru care statul roman a platit o alocatie de somaj de 50 de miliarde lei. Eu am fost firma care a acoperit nevoile acestui oras! Dintr-un disponibil de 6.000 de locuri de munca, cat avea Slobozia in 1996, eu acopeream o treime. Aveau salarii bune, intr-un oras altfel fara potential. Atrageam bani din zonele mai bogate. Arestarea mea a costat statul roman 50 de miliarde lei!”.
In 1997, Ilie Alexandru a fost trimis in judecata pentru falsificare de cecuri si alte valori. Avocatul Ioan Mustata ne relateaza, pe scurt: „A vandut zahar unei cliente, Sarboiu Juliana, din Brasov, care a emis un cec fara acoperire. Ea a fost condamnata, in 1993, pentru infractiune la „legea cecului”. Ulterior, se schimba practica judiciara, se reia dosarul si este acuzat si Ilie Alexandru, pe motiv ca ar fi stiut de acest fals. Este tinut sub arest (in perioada 26 martie 1997–18 august 1998 – n. I.A.), fiind ulterior pus in libertate, pentru ca judecata s-a prelungit enorm de mult”.
Arestarea preventiva este o masura de exceptie, in acest caz determinand imposibilitatea recuperarii unor credite si crearea de somaj. In ianuarie 1995, Credit Bank, banca cu care lucra Hermes, incepe sa se clatine, exact in momentul in care Ilie Alexandru facuse un nou credit, de 7,6 miliarde lei, pentru niste furaje. Listele cu clientii bancii si cu creditele acestora devin publice. Multi aflasera ca magnatul de Slobozia era si membru fondator al acestei banci. Noua conducere a Credit Bank a refuzat sa mai lucreze cu Hermes, care a fost nevoita sa apeleze la Bancorex. Aceasta banca a finantat firma cu 13 milioane USD, reprezentand garantia unui credit german pentru construirea fabricii de ulei. „Problema creditorilor n-a fost privita corect de la inceput, sustine avocatul Mustata. Creditul este instrumentul care stimuleaza afacerea. Pe masura dezvoltarii afacerii, se naste posibilitatea recuperarii creditelor. Dar daca omului i se intenteaza procese, atunci incep sa planeze suspiciunile si partenerii de afaceri il lasa.”
Ilie Alexandru continua afacerile, dar fara avant
„Veneau tot felul de personalitati in vizita la mine, spune Alexandru. Toti care au fost la putere, fosti si actuali, s-au bucurat de atentia mea. Imi aduceau straini si ma dadeau de exemplu: uitati, asta e privatizare, se poate si in Romania! Apoi mi s-a dat in cap, pentru ca ma imbogatisem prea tare! M-au arestat, ca sa nu mai pot da creditele inapoi si ca sa ma aduca la faliment”, reia Ilie Alexandru pledoaria avocatului sau.
Numele lui Ilie Alexandru a fost intotdeauna pus in legatura cu PDSR. Reala sau nu, aceasta legatura s-a vehiculat si a avut, de asemenea, efectele ei. „Ar trebui, sustine avocatul Mustata, sa functioneze si la noi prezumtia de nevinovatie. A stigmatiza niste oameni in fata opiniei publice, a injecta in mare ideea om de afaceri egal infractor, inseamna sa il distrugi”.
Afacerea Hermes ar fi putut functiona si acum. Cu mai multa grija, mai multa intelepciune. Poate si creditele au fost prea mari fata de puterile magnatului de Slobozia si investitiile prea pompoase. Certe sunt cateva lucruri. Ca statul a pierdut niste bani, desi putea sa evite acest lucru, ca activele aflate in prezent sub administrarea judecatorului sindic sunt valorificate la preturi foarte mici, pe motiv ca nu se gasesc cumparatori. In final, sunt pagubite bancile care trebuie sa-si recupereze creantele, in speta Bancorex.
„Nu sunt un pesimist, a incheiat Ilie Alexandru. Dar am invatat un lucru: sa nu ma mai avant, ca nu se merita. Am acum firma Hermes International, cu 200 de angajati. Fac mici afaceri, atat si nimic altceva”.
„Ce trebuia sa fie acea constructie de pe malul lacului?”, l-am intrebat pe Ilie Alexandru. Si el a raspuns: „Acolo? Acolo este un restaurant mare, frumos”…