Impozitul pe clădiri pentru persoane fizice va creşte

Impozitul pe clădiri pentru persoane fizice va creşte
Publicat de Bogdan Biszok la 1 ianuarie 2016, 15:12

Impozitul pe clădiri pentru persoane fizice va creşte, anul acesta, cu valori cuprinse între 25 şi 30%.

Majorarea este generată de o nouă bază de impozitare prevăzută de Codul Fiscal şi de coeficientul de corecţie dintre suprafaţa utilă şi cea desfăşurată a imobilului – indicator ce va fi stabilit de consiliile locale.

În ce priveşte Capitala, impozitul pe case pentru persoanele fizice va creşte în medie cu 25%. Impozitul va fi mai mare pentru cei care au în proprietate diverse spaţii comerciale sau folosesc apartamentele în scop comercial.

În acest caz, pentru calculul impozitului, contribuabilii trebuie să depună o declaraţie la direcţiile locale de taxe şi impozite şi să realizeze o expertiză a valorii de piaţă a imobilului pentru a se stabili noua bază de impozitare.

 

Informații articol
Etichete:
Publicat în: Arhiva
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.