"Am decis solicitarea actualizării acordului de mediu pentru adaptarea la teren a construcţiei, protejarea mediului pe termen lung şi din considerente peisagistice şi de siguranţă. Acesta include modificări, precum creşterea lungimii scărilor de peşti sau îngroparea conductelor care, conform legii, se pot realiza şi sunt recomandate. Pentru a fi cât mai clar, lucrările s-au desfăşurat până acum pe baza avizului de mediu iniţial, legal şi valabil. Avem toate documentele necesare pentru realizarea acestui proiect, suntem conştienţi de cadrul natural valoros în care ne desfăşurăm activitatea şi ne străduim să minimizăm impactul lucrărilor noastre asupra mediului", a menţionat Cătălin Badea, directorul IMOB Expert Consulting, potrivit Agerpres.

Odată cu primirea acordului de mediu actualizat, după controlul efectuat în zonă în data de 27 august 2012, a fost avizată şi documentaţia care completează studiul de impact al proiectului asupra mediului.

Reprezentantul investitorului a explicat că, la momentul depunerii documentaţiei pentru aprobarea proiectului de microhidrocentrale, respectiv în anul 2009, Custodele Ariei protejate Natura 2000 nu există, acesta devenind realitate în 2010.

"Studiile de evaluare adecvată pentru proiectul nostru există, sunt aprobate, iar, conform art. 28 din OUG nr. 57/2007, Custodele Natura 2000 nu poate şi nu trebuie să îşi dea acordul retroactiv pentru acestea, lucru specificat şi în scris de Custodele Făgăraşului", a explicat Badea.

Acesta a adăugat că lucrări ale proiectului, cum ar fi locul unde se colectează apa pentru a o trece prin aducţiune şi apoi prin turbină şi traversările de pe o parte pe cealaltă a râului, se desfăşoară, legal, în albia râului, investitorul fiind obligat să plătească către "Apele Române" taxe lunare de 8 euro/m (plus TVA).

România are obligaţii legislative de la Uniunea Europeană în ceea ce priveşte energia regenerabilă. Cea mai importantă este producerea a 24% din energie din surse regenerabile până în anul 2020. După finalizarea lucrărilor, proiectul de microhidrocentrale al IMOB Expert Consulting va avea o putere de 14,7 MW energie regenerabilă.

Investiţia în acest proiect se ridică la 30 milioane de euro pe cele trei râuri, iar finanţarea a fost obţinută prin credit bancar şi surse proprii. Amortizarea investiţiei este estimată între 10 şi 15 ani, în funcţie de precipitaţii.

Prima microhidrocentrală ar urma să devină funcţională în luna octombrie a acestui an.

Printre beneficiile proiectului se află: furnizarea energiei necesare pentru aproximativ 30.000 de familii, evitarea emiterii a aproximativ 30.000 de tone de CO2/an în atmosferă şi a circa 489 de tone de fum şi praf, economisirea a peste 6.300 tone de cărbune şi mai mult de 4.200 tone de petrol.

Conform estimărilor investitorului, în 20 de ani, prin energia regenerabilă produsă, statul român economiseşte aproximativ un milion de euro, echivalentul cantităţii de petrol care trebuie importată dacă nu este compensată de energia verde.