IMAGINI dezolante din ţara unde s-au stabilit cei mai mulţi români. Oraşe fantomă, locuinţe abandonate
Această ţară a fost una dintre cele mai afectate de criza economică de acum zece ani, iar în prezent cartiere întregi stau goale.
La zece ani de la criza economică Spania şi-a revenit, la fel şi piaţa imobiliară, însă în urmă au rămas zeci de blocuri neterminate, care nu pot fi vândute, dar sunt şi prea scumpe pentru a fi demilate. În toată Spania există 3,4 milioane de case nelocuite. Multe sunt deţinute de bănci, care au intrat în posesia lor după ce proprietarii nu au mai reuşit să achite ratele.
Paradoxal, Spania traversează în această perioadă un nou boom imobiliar, preţul apartamentul ajungând la nivelul din 2008.
În Spania locuiesc aproximativ un milion de români. Anul trecut, românii plecaţi spre graniţe au trimis acasă aproape 3,8 de miliarde de euro. Spre comparaţie cu 2016, când suma era de 3,15 miliarde de euro.





Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





