El a subliniat că autoritățile au reușit să organizeze alegeri libere, corecte și transparente, într-un context dificil, în care încrederea populației în instituțiile statului este pusă la încercare. Bolojan a afirmat că acest exercițiu democratic demonstrează clar faptul că România funcționează.

Ilie Bolojan: Alegerile au fost un exemplu de responsabilitate și transparență

Ilie Bolojan a transmis, printr-un mesaj publicat pe rețelele sociale, un mesaj de mulțumire adresat tuturor celor care au contribuit la buna desfășurare a alegerilor. Acesta a menționat că scrutinul recent a fost posibil datorită implicării autorităților electorale, observatorilor, forțelor de ordine, personalului administrativ și cetățenilor care au ales să se prezinte la vot.

Potrivit lui Bolojan, prin efortul comun depus de toți cei implicați, România a reușit să organizeze alegeri libere, corecte și transparente. El a subliniat că, într-un context în care încrederea cetățenilor în instituțiile statului este adesea pusă la încercare, acest exercițiu democratic dovedește că țara funcționează și că responsabilitatea asumată cu seriozitate poate reda speranța populației.

Bolojan a adăugat că fiecare rundă de alegeri bine organizate apropie România de o societate în care cetățeanul simte că vocea lui contează și că este respectat. În opinia sa, acest lucru este esențial pentru ca oamenii să perceapă statul ca fiind un instrument în slujba lor.

În încheierea mesajului, oficialul a transmis mulțumiri în numele instituției pe care o reprezintă, dar și în calitate de cetățean, tuturor celor care au făcut posibilă organizarea scrutinului.

”Mulţumesc tuturor celor care au contribuit la buna desfăşurare a acestui scrutin – autorităţilor electorale, observatorilor, forţelor de ordine, personalului administrativ şi fiecărui român care a ales să se prezinte la vot. Prin efortul şi implicarea dumneavoastră, am reuşit să organizăm alegeri libere, corecte şi transparente”, a scris Ilie Bolojan într-o mesaj pe Facebook.

Bolojan subliniază că, într-o perioadă în care încrederea cetăţenilor în instituţii este pusă la încercare, acest exerciţiu democratic este o dovadă clară că România funcţionează şi că atunci când ne asumăm responsabilitatea cu seriozitate şi bună credinţă, putem oferi cetăţenilor motive de încredere.

”Fiecare alegere bine organizată ne apropie mai mult de o societate în care cetăţeanul simte că vocea lui contează, că este respectat şi că statul lucrează în slujba lui. În numele instituţiei pe care o reprezint, dar mai ales în calitate de român, vă mulţumesc tuturor celor care aţi făcut posibil acest lucru”, mai afirmă Ilie Bolojan.

Decrete semnate de Ilie Bolojan, luni, 5 mai 2025

Potrivit Administrației Prezidențiale, președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a semnat luni, 5 mai 2025, următoarele decrete:

  • Decret privind eliberarea din funcția de judecător a domnului Uța Ioan-Cristian, judecător cu grad profesional de curte de apel la Tribunalul Harghita, delegat în funcția de președinte al Secției civile a acestei instanțe – pensionare;
  • Decret privind eliberarea din funcția de judecător a doamnei Chertes Daniela-Anca la Tribunalul Mureș, delegată în funcția de președinte al Secției de contencios administrativ și fiscal a acestei instanțe – pensionare;
  • Decret privind eliberarea din funcția de procuror a doamnei Mociran Adela-Dorina în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș, cu grad profesional corespunzător parchetului de pe lângă curte de apel – pensionare.