Pentru ca România să nu piardă 700 de milioane de euro din PNRR, două grupuri energetice pe bază de cărbune din Complexul Energetic Oltenia vor fi închise.

Din păcate, 3.000 de oameni riscă să își piardă locul de muncă. Totuși, ei ar putea fi relocați pe alte posturi, în timp ce statul și-a asumat o trecere la o energie mai curată, iar acest lucru implică restructurări.

Oficialii de la București spun că salariații nu vor avea de suferit după intrarea în vigoare a decizie. În ultima ședință de Guvern, de săptămâna trecută, deja s-a discutat despre trecerea în conservare a grupurilor de la Turceni și Rovinari.

Decizia ar urma să se aplice în maxim trei luni

Este de așteptat ca Executivul să vină săptămâna viitoare cu un act în acest sens. În plus, surse guvernamentale au dezvăluit că decizia ar urma să se aplice în maxim trei luni.

Purtătorul de cuvânt al Executivului de la București, Dan Cărbunaru, a precizat că țara noastră trebuie să îndeplinească obligațiile.

”România trebuie să îţi îndeplinească aceste obligaţii privind intrarea acestor grupuri în conservare, fără însă ca acest lucru, cel puţin potrivit situaţiei existente în acest moment să aducă atingere în vreun fel situaţiei contractuale a celor care muncesc în acest moment”, a declarat acesta.

Amintim că sunt 11 grupuri pe cărbune la Complexul Energetic Oltenia la Turceni, Rovinari și Ișalnița.

Muncitorii se tem de posibilitatea că vor rămâne fără loc de muncă

De cealaltă parte, muncitorii se tem că vor rămâne fără loc de muncă, iar acest scenariu va fi unul cât se poate de real, dacă închiderea grupurilor se va face fără să fie pus altceva în loc.

”Un grup energetic pe cărbune în acest context al războiului din Ucraina și al unei crize energetice aduce stabilitate în sistemul energetic național”, spune Manu Tomescu, angajat Termocentrala Rovinari.

Un alt angajat al Complexului Energetic Oltenia spune ”pentru ca România să primească miliarde de euro de la UE pe durerea și strigătul nostru și noi o să rămânem pe drumuri la vârste de peste 50 de ani”.

O a doua tranșă de bani, în valoarea de 3,2 miliarde de euro, ar urma să intre în România prin PNRR. La ora actuală, 11 mii de oameni lucrează la Complexul Energetic Oltenia.