IGPF: Verificări amănunţite la graniţă asupra cetăţenilor, din 7 aprilie

IGPF: Verificări amănunţite la graniţă asupra cetăţenilor, din 7 aprilie
Publicat de Valentin Vioreanu la 3 aprilie 2017, 08:20

Verificări sistematice la toate punctele de trecere a frontierei vor avea loc începând din 7 aprilie, conform noilor modificări ale Codului Frontierelor Schengen, informează IGPR.

‘Acestea constau în verificarea documentelor de călătorie şi consultarea bazelor de date relevante cu privire la toate persoanele, inclusiv cele care beneficiază de dreptul la liberă circulaţie în temeiul dreptului UE, atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire din ţară. Verificările permit statelor membre să se asigure că persoanele respective nu reprezintă o ameninţare pentru ordinea publică, securitatea internă sau sănătatea publică, în scopul îmbunătăţirii securităţii Uniunii Europene şi a cetăţenilor acesteia’, precizează sursa citată.

Bazele de date în care se vor efectua verificări includ Sistemul de Informaţii Schengen (SIS), baza de date a Interpolului privind documentele de călătorie furate şi pierdute (SLTD), precum şi bazele de date naţionale.

‘Având în vedere că se apropie Sărbătorile Pascale şi sezonul estival, precum şi faptul că atât Poliţia de Frontieră Română, cât şi autorităţile de frontieră din statele vecine (Ungaria, Bulgaria) vor implementa aceste măsuri, se prefigurează creşterea timpilor de aşteptare pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, în punctele de frontieră rutiere’, atrage atenţia IGPR.

De asemenea, adaugă sursa citată, numărul mare de pasageri înregistrat în punctele de frontieră aeroportuare, în special în perioada sezonului estival, coroborat cu recomandările la nivel european privind modul de efectuare al controlului la trecerea frontierelor externe în raport cu ameninţările teroriste, pot duce la creşterea timpului de aşteptare pentru controlul la trecerea frontierei pe aeroporturile internaţionale.

Poliţia de Frontieră Română anunţă că au fost luate măsuri pentru reducerea timpilor de aşteptare şi asigurarea unui control operativ, fiind depuse toate eforturile în vederea asigurării unui echilibru între securitatea cetăţenilor şi fluenţa traficului de călători.

‘Astfel, s-a suplimentat personalul care îşi desfăşoară activitatea la controlul documentelor şi echipamentele folosite pentru verificarea documentelor, iar in punctele de frontieră importante au fost detaşaţi lucrători din cadrul aparatelor centrale ale structurilor teritoriale şi din Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră’, precizează IGPF.

Pentru evitarea aglomerărilor, Poliţia de Frontieră Română recomandă participanţilor la trafic tranzitarea tuturor punctelor de frontieră existente la graniţă. AGERPRES

Informații articol
Etichete:
Publicat în: Arhiva
Despre autor
Valentin Vioreanu

M-am angajat la site-ul capital.ro într-o perioadă în care online-ul aproape că nu exista, iar printul era, încă, la o așa de mare putere încât oamenii de la site erau percepuți, cumva, drept oaia neagră a redacției. Cineva ar putea spune că am fost un om cu viziune, care știa că epoca printului va apune. Ei bine, nu, n-am fost. Nu m-aș fi gândit niciodată că oamenii vor ajunge să citească știrile pe internet în felul în care le citesc astăzi: a apus până și epoca desktopului, iar știrile sunt consumate în proporție de 80% de pe telefon. Mediul ăsta care se numește online are o mare trăsătură: schimbarea, iar dacă tu, cel care lucrezi în mediul online, nu te adaptezi în permanență la schimbare, nu reziști. Altă cale nu e. Pentru mine, site-ul capital.ro reprezintă nu doar un loc de muncă, este însuși mediul în care m-am format ca om și în care am devenit persoana care este astăzi. Pentru mine, capital.ro este un mod de viață...

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.