ICANN se pregăteşte să iasă de sub controlul american

ICANN se pregăteşte să iasă de sub controlul american
Publicat de Valentin Vioreanu la 14 octombrie 2014, 09:12

Organizaţia care gestionează domeniile Internet, ICANN, este pe cale să pună capăt controlului american urmând să devină independentă la finele anului următor, a declarat luni directorul ICANN, Fadi Chehade, transmite AFP.

Deşi a avertizat că nu există un termen limită fix, Fadi Chehade a precizat că au fost făcute progrese substanţiale pentru a transfera ICANN în responsabilitatea unui grup divers de acţionari globali şi nu numai a Guvernului american cum a fost cazul până acum.

În luna martie a acestui an, Guvernul american a arătat că este deschis la ideea de a nu reînnoi contractul său cu ICANN, care expiră în aproximativ 11 luni, cu condiţia înfiinţării unui nou dispozitiv de supraveghere care să reprezinte toate interesele şi care să poată fi în măsură să menţină fiabilitatea structurii de gestionare a Internetului. O propunere legislativă în acest sens ar urma să fie trimisă anul viitor de Internet Corporation for Assigned Names and Numbers (ICANN) către Departamentul american al Comerţului.

'Dacă Guvernul american va fi satisfăcut nu vor mai reînnoi contractul', a comentat Fadi Chehade. 'Există mulţi oameni din comunitate care ar dori să nu fie reînnoit contractul dincolo de 2015', a adăugat Chehade. Acesta a precizat că, dacă oficialii americani nu vor fi mulţumiţi de propunerea legislativă, există posibilitatea reînnoirii contractului pentru o scurtă perioadă de timp în ideea de a da timpul necesar revizuirii proiectului legislativ.

Ministrul american al Comerţului, Penny Pritzker, şi-a declarat sprijinul faţă de proiectul ICANN de a fi responsabil în faţa întregii comunităţi internaţionale adăugând însă că 'SUA nu vor permite ca Internetul la nivel mondial să fie controlat de o persoană, o entitate sau o naţiune care încearcă să-şi impun propria viziune a lumii'.

Internet Corporation for Assigned Names and Numbers (ICANN) este o organizaţie americană non-profit cu sediul în California care eliberează adrese IP şi numele domeniului pe internet. Cele mai răspândite nume de domenii provin din limba engleză şi sunt '.com', '.net', '.gov' sau '.org'. AGERPRES

Informații articol
Etichete:
Publicat în: Info util
Despre autor
Valentin Vioreanu

M-am angajat la site-ul capital.ro într-o perioadă în care online-ul aproape că nu exista, iar printul era, încă, la o așa de mare putere încât oamenii de la site erau percepuți, cumva, drept oaia neagră a redacției. Cineva ar putea spune că am fost un om cu viziune, care știa că epoca printului va apune. Ei bine, nu, n-am fost. Nu m-aș fi gândit niciodată că oamenii vor ajunge să citească știrile pe internet în felul în care le citesc astăzi: a apus până și epoca desktopului, iar știrile sunt consumate în proporție de 80% de pe telefon. Mediul ăsta care se numește online are o mare trăsătură: schimbarea, iar dacă tu, cel care lucrezi în mediul online, nu te adaptezi în permanență la schimbare, nu reziști. Altă cale nu e. Pentru mine, site-ul capital.ro reprezintă nu doar un loc de muncă, este însuși mediul în care m-am format ca om și în care am devenit persoana care este astăzi. Pentru mine, capital.ro este un mod de viață...

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.