I-a închis imediat! Decizie radicală a unui primar. A pus lacătul pe clubul Bamboo
Lovitură de proporţii pentru cel mai important club din Bucureşti. A fost închis chiar în această seară. Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, a făcut anunţul. S-a pus lacătul pe clubul Bamboo.
Decizie radicală luată în urmă cu doar câteva minute. Clubul Bamboo din Bucureşti a fost închis în urma unei decizii a primarului Sectorului 2, Radu Mihaiu.
Au pus lacătul pe clubul Bamboo
S-a pus lacătul pe clubul Bamboo. Edilul de la Sectorul 2, Radu Mihaiu a anunţat suspendarea activităţii Clubului Bamboo.
”În seara asta la Bamboo: Poliţia Română, Poliţia Locală, Direcţia de Sănătate Publică, Inspectoratul de Stat în Construcţii. Nu ne jucăm, legea e lege pentru toţi. Sancţiuni aplicate: amendă şi suspendarea activităţii. Una dintre cele mai mari probleme a României e că unii se cred mai cu moţ.
Înşurubaţii politici, sponsorii reţelelor de influenţă şi alţi bişniţari conectaţi la cine trebuie, operează făţiş în afara legii. Pentru că pot. Pentru că li s-a permis. Pentru că au ajuns să creadă că au moştenit ţara întreagă şi pe noi toţi ceilalţi la pachet. Eu nu permit aşa ceva”, a scris, sâmbătă seară, pe o reţea de socializare, Radu Mihaiu.
Cei de la Bamboo au încălcat legea
Primarul povesteşte că zilele trecute Poliţia Locală a descoperit că la fostul club Bamboo se construieşte un cort, deşi nu au autorizaţie.
”Nici nu aveau cum să aibă, spaţiul respectiv e sit arheologic protejat şi nu se poate construi pe el nimic. Au documentat cazul şi au formulat o plângere penală, conform procedurilor.
Totuşi, povestea nu s-a terminat aici. Au continuat. Locuitorii din zonă ne-au transmis că se lucrează în continuare, ba mai mult, se făceau probe de sunet. Se pregăteau să organizeze petreceri de fiţe în ciuda pandemiei. Joi eram pe teren şi fiind în zonă am zis să verific personal ce se întâmplă.
Nu mi s-a permis accesul. Ieri dimineaţă am revenit, alături de Poliţia Română şi Poliţia Locală. Şi-au organizat un cort cu mese, lumini, inclusiv candelabre. Administratorii nu au fost de găsit. Nu putea nimeni de acolo să explice ce se întâmplă. Tăceau mâlc şi dădeau din umeri”, a mai scris primarul.
Acesta afirmă că ”azi au dat drumul la petrecere”. ”Eram pregătiţi. Toate instituţiile cu competenţe pe zona de activitate din acest caz fuseseră alertate. S-a aplicat legea la virgulă. Şi s-a suspendat activitatea. NU vor organiza petreceri ilegale acolo. NU vor funcţiona fără autorizaţie.
NU vor putea ocoli legea cum au fost obişnuiţi până acum. Dacă vor să deschidă ceva, orice, acolo sau oriunde, trebuie să respecte procedurile în vigoare. Altfel nu se poate”, a mai precizat rimarul Sectorului 2.
Numele meu este Zamfirescu Ionuţ Gabriel. Am o experienţă de aproape 20 de ani în presa scrisă, dar şi în televiziune. Aventura din lumea presei a început ca o pasiune nebună pentru sport, în general şi pentru fotbal, în special. Când încă eram pe băncile facultăţii am intrat prima oară în redacţia ziarului ProSport şi nu am mai plecat de acolo decât după ani buni. Abia în 2007 am decis să spun adio presei scrise şi să încerc să desluşesc tainele televiziunii. Tot de sport, bineînţeles. După aproape un an la Telesport, am început o nouă aventură de lungă durată la GSPTV. După şase ani grei, aventura din presa sportivă s-a oprit brusc. Am explorat pentru aproape un an şi jumătate mondenul, la Antena Stars, apoi am avut o scurtă aventură în online, la ştiripesurse.ro. După un an de zile în televiziune, la Digi24, am început aventura la capital.ro, unde sunt şi astăzi. După cum bine v-aţi dat seama, sportul, dar în special fotbalul sunt marile mele pasiuni. De pe această listă nu poate lipsi nici eterna politică, cu controversele acesteia.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





