BERBEC Un weekend mai deosebit, în care tot ceea ce spui poate fi important. Nu te lăsa purtat de vorbe, fii organizat în discurs, adună argumente şi dovezi. Fii împreună, aprope, de cei dragi! Sâmbătă, o veste, sau o întâlnire, îţi aduce aminte de un episod nu prea plăcut din trecut.
Duminică eşti foarte generos. Eşti mulţumit de bucuria pe care o faci celor din jur, nu ai nevoie de prea mult ca să te simţi bine.

TAUR Conjunctură favorabilă în domeniul sentimental. Sâmbătă, o zi plină, densă, dar nu neplăcută. Duminică poţi ameliora confortul tău, pentru că eşti într-o stare senină şi în formă bună. Primeşti, poate, ajutorul solicitat de la rude şi prieteni. Nu te împărţi în mai multe direcţii odată. Stabileşte o ordine de priorităţi şi respect-o! În general, trebuie să acorzi mai multă atenţie odihnei, să dormi mai mult!

GEMENI În weekend eşti vulnerabil la capricii inutile. Atenţie la cumpărăturile de lucruri care nu îţi trebuie, dar te încântă, fie că sunt „drăguţe” fie că sunt „unicat”. Nu pierde timpul şi banii! Sâmbătă ai ocazia să-ţi îndeplineşti o dorinţă mai veche. Dorinţele tale sunt la fel de legitime ca şi ale celor din jur, ale prietenilor şi familiei. Duminică întâlneşti pe cineva, aproape din întâmplare, ceea ce te face să-ţi aminteşti de lucruri plăcute.

RAC O parte din zodie se pregăteşte pentru sezonul cald, cealaltă parte știe că primăvara vine la 20 martie. Programul tău se tot schimbă, dar nu lăsa treburile importante pentru nimicuri urgente. Un weekend aglomerat, dar plăcut. Sâmbăta este, de asemenea, favorabilă pe plan emoţional pentru începerea unor proiecte sau relaţii noi, dar numai după ce reflectezi, te gândeşti, măcar un pic. Duminică este dedicată micilor aranjamente în camera, căminul, apartamentul, casa, vila, palatul tău. Unde locuieşti…

LEU Munca considerabilă pe care ai depus-o cu o grijă deosebită, cu multă acurateţe şi cu spiritul specific leonian îşi găseşte răsplata în această perioadă, începând chiar cu acest weekend. În această perioadă, mai ale sâmbătă, trebuie să dai dovadă de o oarecare hotărîre leoniană în ceea ce spui şi mai ales în ceea ce faci. Duminică, stelele te favorizeaza in achizitionarea unor obiecte de imbrăcaminte trandy de sezon cald pe care o să le porţi cu placere, pentru că îţi stau bine.

FECIOARĂ Nu tot ce este adevărat este necesar să fie făcut public, ţine minte şi vei evita multe neplăceri şi discuţii care nu te avantajează. Astăzi mai multă discreţie şi de ce nu, puţină viclenie! Sâmbătă, probabil una sau câteva surprize plăcute. Sufletul tău bun te împinge azi spre facerea de bine şi ajutorarea prietenilor. Duminică, norocul iţi este prietenul cel mai bun, care te ajuta să treci peste obstacole şi dificultaţi fără să faci prea mult efort. Dar atenţie la ce-ţi doreşti!

BALANŢA Sâmbătă, continuă pe drumul ales. Atenţie la cumpărături. Limitează cheltuielile la strictul necesar. Duminică poate la un film, nu da crezare tuturor zvonurilor, mai ales dacă se referă la prieteni! Duminică seara se poate să ai de luat o decizie. Atenţie, însă, aparenţele trebuie intotdeauna salvate, este regula jocului pe care trebuie să o respecţi daca vrei să fii apreciat mereu de anturajul tău, de familie, prieteni şi colegi. Şi tu doreşti armonie!

SCORPION Eşti dezorientat de veştile primite de la prietenii din străinătate dar eşti avantajat de conjunctura astrologică. Stelele spun că nu-i nimic, să continui cu programul tău obişnuit de weekend! O zi obişnuită de sâmbătă, plată, poate plictisitoare. Duminică, posibile schimbări în anturaj şi veşti plăcute de departe. În registrul mediu spre neinteresant. Nimic foarte important nu pare că se întâmplă în această perioadă!

SĂGETĂTOR În acest weekend ai probleme cu cumpărăturile. Adică, cu banii! Tu, însă, ca un centaur isteţ, trebuie să foloseşti cu iscusinţă resursele pe care, poate, le mai ai, sau banii din familie…Sâmbătă vorbeşte mai puţin şi ascultă mai mult, zâmbeşte – este sâmbătă şi trebuie să te relaxezi. Duminică afacerile personale şi sentimentale sunt aspectate favorabil. Nu da crezare tuturor zvonurilor, mai ales dacă sunt de la televizor. Nu te repezi imediat ce auzi o intrigă.

CAPRICORN Cu toate că ţi-ai programat din timp weekendul aceasta pentru cumpărături de primăvară, ceva, din fericire nu negativ, te face să-ţi schimbi planurile. Seară culturală, la un spectacol bun! Sâmbătă poţi avansa în rezolvarea problemelor sentimentale. Duminică, din nou ai de ales intre mai multe posibilităţi si ca intotdeauna te pierzi în analize păguboase şi procese de conştiinţă. Cere un sfat de la Leu, sau de la un Geamăn.

VĂRSĂTOR Weekend de aprovizionare! Însă, nu mai fi risipitor, nu mai arunca banii pe o mulţime de lucruri mărunte, dar seducătoare. Fii chibzuit şi cumpăra obiecte importante, mărfuri de calitate! Sâmbătă informaţiile contradictorii creează probleme. Configuratia astrologică iţi indică să nu te repezi sa tragi concluzii greşite, să ai suficientă răbdare, pentru ca lucrurile se vor lămuri, ca de la sine. Duminică, lucruri aproape fără importanţă, detalii cotidiene iţi vor arăta că eşti un norocos şi un rasfăţat în cursa vieţii. Pe total, aproximativ doua zile bune.

PEŞTI În acest weekend poţi convinge cu uşurinţă. Dar, evită semnele de foc, pentru că nu vei cădea de acord, în niciun fel, nici asupra fondului, nici asupra formei. Weekend de culturală şi artă! Sâmbătă vorbeşte, explică, motivează şi poţi avea succes! Magnetismul personal este în creştere.
Duminică este o perioadă splendidă ca să începi proiecte noi, să legi noi prietenii. Nu te lăsa impresionat de ceea ce se discută. Investeşte în relaţii de prietenie şi în dragoste. Dividende garantate!