BERBEC Eşti vesel, optimist, cu toate că este o zi obişnuită. Poate unde ai unele realizări, bune şi reuşeşti că aduci bună-dispoziţie în anturaj, la serviciu şi acasă. Eşti foarte motivat! Cu toată vremea capricioasă doreşti să pleci într-o deplasare de serviciu, care poate să-ţi încarce bateriile şi să te relaxeze. Idealizează mai puţin situaţia în care te afli şi așa poți avea o viaţă mai fericită. Nu trebuie să te minţi spunând tot timpul că o să fie bine. Cum îţi aşterni, aşa o să dormi!

TAUR Fii tenace, cu multă voinţă şi continuă activitatea ta prin metode normale. Ai confirmarea, urmare unei informaţii, din presă sau de pe reţea, că ceea ce faci este pe drumul cel bun. Nu trebuie să aştepţi nimic bun din partea celorlalţi, trebuie să te descurci singur. Atenţie la cumpărături, la termenul de valabilitate. Stelele spun c-ar fi bine să iei ceva vitamine cu minerale ca să compensezi rigorile toamnei capricioase.

GEMENI Astăzi eşti mare meşter ţesător de intrigi complicate! Ironic şi uneori chiar cinic, ai un dar deosebit în comunicare, dar şi în a întinde capcane persoanelor potenţial ostile. Atenţie la mijloacele de transport în comun, fie că le foloseşti, fie că le ocoleşti. Nu te lăsa tentat de cumpărături, adică de cumpărături extravagante. De mâncare poţi să-ţi cumperi că doar nu o să mori de foame, dar şi atunci trebuie să nu exagerezi. O amică din zodia Leului, un semn de foc, îţi este favorabilă în toate, mai puţin profesia. Nu amesteca plăcerea cu utilul.

RAC Jupiter este favorabil, aşa că se pare că ai parte de o zi liniştită, avantajoasă. O zi plăcută pe care o poţi termina la un film, cu prietenii, sau familia, sau, de ce nu, la un spectacol! Moderaţie în relaţiile cu Racul şi Vărsătorul. Proiectele începute în această perioadă pot aduce rezultate excelente, dar mare atenţie la obligaţiile de natură socială asumate pe termen lung. Sfârşitul zilei te gaseste construind ceva, in orice caz muncind din greu la un proiect, sau poate la o film nou, în oraș, sigur dacă nu este prea frig. Sau la un spectacol, de ce nu!

LEU Astăzi ai arta de a motiva şi convinge pe cei din jur. În ciuda unei uşoare senzaţii de oboseală eşti în formă bună, aşa că poţi avea şi o seară plăcută, în oraş, cu prietenii sau familia! Toată lumea pare că te iubeşte şi la serviciu, sau la şcoală şi acasă. Ceea ce te linişteşte şi te face să produci proiecte generatoare de bani şi echilibru în anturaj. O bârfă sau un schimb mai tăios de cuvinte te face să te îndoieşti de un prieten. Dar îţi trece repede şi râzi din nou în cascade, tipic leonian!

FECIOARĂ Ai unele obstacole, praguri de trecut, trebuie să vorbeşti cu oameni necunoscuţi. Niciodată acest lucru nu a fost uşor pentru tine, dar astăzi conjunctura îţi este favorabilă, îndrăzneşte! Atenţie la deciziile importante, mai ales la asocierea cu noi parteneri, atât în afaceri cât şi în dragoste. Ziua de astăzi este favorabilă pentru călătorii scurte şi prietenii de club. Activităţile sociale şi artistice sunt benefice pentru frumoasele native din zodie.

BALANŢĂ Ai unele probleme, care te obsedează şi nu le găseşti soluţie. Ai vrea să ceri un sfat, dar încă nu te-ai decis dacă vrei să-ţi împărtăseşti tainele. Aşteaptă, poate problemele se rezolvă singure! Exista o doza de naivitate adolescentină, care te prinde grozav, dar nu fă din asta o a doua natură, pentru ca pe termen lung nu este foarte productivă. Evită împrumuturile de bani. Poţi face mici schimbări, acasă şi la serviciu, scurte călătorii.

SCORPION Eşti adus în situaţia de a purta conversaţii civilizate, calme şi interesante cu anturajul, ceea ce îţi sporeşte gradul de socializare. La serviciu ceva se încurcă, aşa că amână până mâine! Trebuie să eviţi discuţiile în contradictoriu cu persoanele de sex opus. Nu-ţi face griji, viitorul pare că îţi este favorabil. În această perioadă poţi să întâlneşti o persoană deosebită, sau să mergi la un spectacol de excepţie şi astfel de evenimente îţi încălzesc inima şi îţi oferă suficiente rezerve de bună dispoziţie şi optimism pentru toată săptămâna care a mai rămas.

SĂGETĂTOR Este momentul să precizezi clar şi exact planurile şi dorinţele tale şi să le faci cunoscute celor din jur. Cu mult calm, chiar şi cu logică, ca să te faci înţeles şi eventual acceptat. În privinţa legăturilor romantice în această perioadă este foarte dificil să ajungi la un rezultat dorit şi previzibil. Mai toată lumea nu vrea să-şi asume responsabilităţi, nu vrea să se complice. Comunicarea este avantajată, aşa că poţi să spui lucrurilor pe nume, cum oricum, asta şi făceai!

CAPRICORN Ai avut şi ai în continuare, şi azi, o perioadă foarte densă şi obositoare. Cu toate că nu îţi place efortul prelungit, fii liniştit şi rezultatele vor fi bune, iar perioada mai puțin aglomerată se apropie! Decizii mai mult sau mai puţin importante. Ceea ce este esenţial este să iei hotărârile la momentul potrivit. Nu amâna şi nu lăsa lucrurile să se rezolve de la sine. Îţi spun un secret: nu se rezolvă! Acordă mai mult timp şi fă eforturi diplomatice ca să placi anturajului. Drumul spre parvenirea socială este pavat cu bunăvoinţă, bunăvoinţă pe care trebuie s-o obţii!

VĂRSĂTOR Trăieşti într-o tensiune prea mare, atenţie să nu te “arzi”! Redu ritmul activităţii la un regim normal, există viaţă şi după serviciu. Nu te grăbi, nu te repezi, toate la timpul lor! Dorinţa de schimbare şi marea competiţie cotidiană te face să cheltuieşti prea mult. Incearca să-ţi planifici un pic, să-ţi organizezi viaţa – este o perioadă favorabilă pentru interesele tale strategice. Şi poți obţine acest lucru dacă limiteazi cheltuielile la strictul necesar.

PEŞTI Îţi pui unele întrebări, la care nu găseşti răspunsuri. Se pare că ceva se întâmplă în jurul tău și nu este o glumă! Dar, evită să te bagi în treburile altora, zâmbeşte şi taci din gură. Prudenţa, vigilenţa şi reţinerea trebuie să fie caracteristicile tale pentru ziua de azi, mai ales daca conduci in traficul aglomerat din oraş. Te preocupa, te obsedează, banii şi ascensiunea sociala. Cu mai multa obiectivitate, profesionalism şi echilibru interior vei gasi calea. Cu toate că ai dori ceva nou, o schimbare, doar viața este caracterizată prin schimbări, mutații – mai aşteaptă, încă nu este timpul tău!