H&M face angajări. Vezi ce joburi sunt scoase la concurs
Lanțul suedez de magazine de îmbrăcăminte H&M caută în această perioadă să angajeze opt persoane pe mai multe posturi disponibile la magazinele din întreaga țară.
Astfel, câte un post de asistent vânzări part time este disponibil în Sibiu, Timișoara și Cluj-Napoca. Candidatul ideal are următoarele aptitudini și abilităţi: abilităţi excelente în domeniul serviciu clienţi, abilitatea de a efectua vânzări, abilitatea şi dorinţa de a manipula o casă de bani, abilităţi de comunicare şi organizare, de a îndeplini mai multe sarcini într-un mediu rapid, de a lua inițiativă, de a respecta termenul limită etc.
Jobul presupune și lucrul în weekenduri. Oferta salarială se va negocia în urma interviului.
Vezi AICI lista joburilor scoase la concurs de H&M în prezent în România.
Pe lângă aceste joburi, H&M mai recrutează angajați pentru următoarele poziții: director de magazin la Tulcea, șef de departament în magazinele din Satu-Mare și Pitești, decorator vitrine la Satu-Mare, responsabil Cash Office în Satu-Mare și Timișoara, precum și asistent vânzări part time în Satu-Mare, Timișoara, Pitești și Focșani.
Vezi AICI descrierea detaliată a fiecărui job în parte și depune-ți CV-ul dacă ești interesat.
M-am angajat la site-ul capital.ro într-o perioadă în care online-ul aproape că nu exista, iar printul era, încă, la o așa de mare putere încât oamenii de la site erau percepuți, cumva, drept oaia neagră a redacției. Cineva ar putea spune că am fost un om cu viziune, care știa că epoca printului va apune. Ei bine, nu, n-am fost. Nu m-aș fi gândit niciodată că oamenii vor ajunge să citească știrile pe internet în felul în care le citesc astăzi: a apus până și epoca desktopului, iar știrile sunt consumate în proporție de 80% de pe telefon. Mediul ăsta care se numește online are o mare trăsătură: schimbarea, iar dacă tu, cel care lucrezi în mediul online, nu te adaptezi în permanență la schimbare, nu reziști. Altă cale nu e. Pentru mine, site-ul capital.ro reprezintă nu doar un loc de muncă, este însuși mediul în care m-am format ca om și în care am devenit persoana care este astăzi. Pentru mine, capital.ro este un mod de viață...
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





