Hipermarketurile au devenit la începutul acestui an locaţia favorită de shopping pentru romåni. Un studiu Unlock Research explică ce este în spatele acestei tendinţe şi cum arată hipermarketul pe care şi-l doresc consumatorii noştri.

Preferăm tot mai mult să cumpărăm produse de o calitate mai bună din centre comerciale ce aparţin retailului modern şi mai puţin celui tradiţional (tarabe şi pieţe, magazine alimentare, buticuri), ceea ce ne apropie cu paşi repezi de modelul de consum din statele Europei de Vest. În ultimii trei ani, cea mai puternică expansiune din retail au avut hipermarketurile, atåt prin prisma numărului în creştere al jucătorilor internaţionali care au intrat pe piaţă, cåt şi a reţelelor de magazine, extinse la nivel naţional.

Astfel, dacă în anul 2005, hipermarketurile deţineau o cotă de doar 4% din piaţa romånească de retail, ritmul alert de dezvoltare le-au promovat în poziţia celui mai important format de comerţ modern (alături de supermarketuri), ajungånd să deţină o cotă de piaţă de 15% în 2007, potrivit datelor companiei de cercetări Gfk. Pentru ca după primele trei luni din acest an, hipermarketurile să se impună decisiv pe piaţa de retail, asiguråndu-şi supremaţia, în defavoarea supermarketurilor, prin-tr-o cotă de piaţă de 18%.

Potrivit unui studiu realizat de compania de cercetare de piaţă Unlock Research, romånii aleg să îşi facă cumpărăturile în hipermarket pentru că este locul unde găsesc întotdeauna tot ceea ce îşi doresc: o mare varietate de produse şi mărci, cele mai bune preţuri, o prezentare modernă a produselor la raft, o bună aprovizionare şi posibilitatea de a alege produse speciale sau delicatese. „Pentru romåni, cumpărăturile înseamnă abundenţă. Încă este pregnant sindromul «coşului plin». Dar abundenţă înseamnă şi să «am de unde alege», să fie multe produse şi mărci pe rafturi, să pot să experimentez, să am tot timpul acces la ceea ce este nou“, spune Adina Vlad, general manager la Unlock Research.

118-17061-costifet.jpgDincolo de a fi un simplu mod de aprovizionare, cumpărăturile în hipermarket constituie pentru cea mai mare parte a romånilor un mod de a-şi petrece timpul liber şi de a ieşi din rutină. „Hipermarketul este mult mai mult decåt magazinul unde te duci să cumperi o påine, este un loc plin de culoare, de alternative, de noutăţi. Este locul în care romånii «îşi clătesc ochii», cu atåt mai mult cu cåt hipermarketurile oferă şi «divertisment», de la diverse magazine şi locuri de joacă pentru copii şi restaurante“, spune Iulia Spinu, director la Unlock Reseach.

Cånd au fost întrebaţi pe ce criterii aleg hipermarketul în care îşi fac cumpărăturile, participanţii la studiu au menţionat proximitatea. Explicaţia stă în faptul că ultimul lucru pe care şi l-ar dori este ca shoppingul să devină pentru ei o altă sursă de stres, de exemplu mergånd o oră pånă la magazin; dimpotrivă, îşi doresc o experienţă cåt mai plăcută. „În plus, deşi pot dezvolta preferinţe pentru un brand sau altul, serviciile şi produsele oferite nu sunt percepute ca fiind semnificativ diferite, fiindcă toate hipermarketurile oferă aproape aceleaşi lucruri. Cu toate acestea, ei pot alege să frecventeze anumite locaţii în funcţie de nevoile specifice: «dacă iau doar måncare, atunci voi merge în hipermarketul X, dar dacă mă interesează să mă uit şi la haine, atunci voi merge în Y»“, explică directorul Unlock Research. Totodată, se remarcă faptul că mulţi cumpărători sunt atraşi prin evenimentele organizate la sfårşit de săptămånă, precum petreceri pentru copii sau concerte. Potrivit Andreei Mihai, director de marketing al Carrefour Romania, în magazinele Carrefour evenimentele dedicate publicului au loc cel puţin o dată  pe lună, uneori  chiar  mai des,  în funcţie de perioadă. Tematica  evenimentelor este în concordanţă cu perioada sărbătorile legale şi religioase,  a aniversărilor  magazinelor   sau  cu evenimentele sportive  şi culturale de anvergură.  „Alături de  tombole sau concursuri,  în magazinele noastre organizăm: concerte, teatru de papuşi, concursuri sportive, târguri tematice, ateliere şi demonstraţii de dans, concursuri tradiţionale de desen”, explică Andreea Mihai.  

Romånii îşi doresc să simtă din partea lanţurilor de retail modern grija pentru consumator, însă aceasta nu trebuie să fie intruzivă. „Clienţii apreciază la hipermaketuri tocmai faptul că se pot bucura în linişte de cumpărături. Pot atinge produsele, le pot testa, pot sta cåt îşi doresc în faţa raftului pentru a se gåndi: oare ce să aleg azi? Prin urmare, ei nu înţeleg atenţia pe care o arată un lucrător comercial care îi intreabă în permanenţă: cu ce vă pot ajuta?“, spune Iulia Spinu.

Totodată, cånd sunt la cumpărături,  au nevoie să simtă siguranţă şi  încredere în produsele cumpărate, să le fie stimulate simţurile, să deţină controlul atunci cånd aleg şi posibilitatea de a face alegeri speciale, sofisticate, dar totodată să poată face cumpărăturile într-un mod simplu şi eficient. Grija pentru consumator trebuie să însemne aşadar o „grijă din umbră“ ori, mai precis, anticiparea nevoilor cumpărătorului: de la locuri de joacă pentru copii, la galerii comerciale cu locuri speciale unde bărbaţii pot aştepta relaxaţi, urmărind un program TV, eventual la o terasă, în timp ce partenerele de viaţă fac cumpărături. Şi, pentru că au devenit tot mai exigenţi în privinţa locului unde îşi fac cumpărăturile, romånii îşi doresc să găsească în hipermarketuri, magazine cu articole de îmbrăcăminte, gadgeturi, zone special amenajate cu fåntåni arteziene şi plante, terase şi parcări bine organizate, cu un număr mare de locuri.

118-17060-22_adinavlad_31_cc1.jpg«Pentru romåni, cumpărăturile înseamnă abudenţă, să aibă de unde alege cele mai noi produse. Încă este pregnant sindromul „coşului plin“.»
Adina Vlad, general manager, Unlock Research

Harta retailului

Expansiunea  comerţului modern a făcut ca, în 2007, acesta să acopere 39% din cheltuielile pentru bunuri de larg consum ale gospodăriilor din  Romånia, faţă de 32% în 2006. Chiar dacă sunt pe un trend descedent, buticurile rămån principalul canal al comerţului din ţara noastră, cu o pondere încă foarte mare în mediul  rural (peste 55%), şi din ce în ce mai puţin însemnată pentru consumatorii din Bucureşti şi din oraşele mari (16%). Analizånd structura comerţului şi în alte ţări din Europa Centrală şi de Est, observăm că în Bulgaria şi Serbia, comerţul modern acoperă doar o treime din consumul privat, în timp ce în Ungaria şi Slovacia,  hipermarketurile, supermarketurile, discounterii şi magazinele cash and carry atrag mai mult de 60% din cheltuielile pentru bunuri de larg consum ale populaţiei. Datele fac parte dintr-un studiu de tip Consumer Panel, prin care compania Gfk Romånia monitorizează consumul casnic pentru aproximativ 80 de categorii de bunuri de larg consum.

Accesorii

Un studiu al companiei de cercetări de piaţă Unlock Research arată că nu doar bunurile de larg consum îi determină pe romåni să aleagă un hipermarket, cåt şi:

Locurile speciale de joacă pentru copii
Lanţurile de restaurante
Curăţătoriile
Agenţiile bancare