Hermann Oberth (1894-1989) este cunoscut, din păcate, mai mult pe plan internaţional decât în România, în special în lumea restrânsă a savanţilor din domeniul astronauticii. Însă, la Sibiu, la Mediaş şi la Sighişoara, unde Oberth s-a născut, a copilărit şi a studiat, oamenii cunosc foarte multe despre viaţa şi realizările savantului transilvănean şi vorbesc cu multă mândrie despre concetăţeanul lor, "sasul genial, dar şi puţin nebun, din Sighişoara".

La o întrunire de familie, din iulie 1869, în casa medicului şi poetului sibian Friedrich Krasser – bunicul dinspre mamă al lui Hermann Oberth – se făceau, ca de obicei în cadrul discuţiilor, anticipări, preziceri etc. La un moment dat, bunicul lui Oberth spune: "Puteţi crede ce vreţi, dar să ştiţi că, peste o sută de ani, oamenii vor ajunge pe Lună. Nepoţii noştri vor fi martorii acestui eveniment". Exact 100 de ani mai târziu, la 22 iulie 1969, Neil Armstrong avea să păşească pe lună, spunând celebrele cuvinte "Un pas mic pentru om, dar unul uriaş pentru omenire". Copil fiind, Hermann Oberth a aflat cuvintele bunicului său de la mama sa. Este posibil ca de aici să i se tragă lui pasiunea, încă din fragedă copilărie, pentru rachete şi zborurile cosmice.

Pasionat de scrierile lui Jules Vernes

 

 

La Sighişoara, unde Oberth şi-a petrecut copilăria, edilii de azi ai oraşului au amenajat în Muzeul Municipal, evident, sus în pod, o expoziţie dedicată vieţii şi activităţii lui Hermann Oberth. Potrivit biografului Ianzer Heinz Jürgen, la vârsta de 11 ani, Oberth, aflat la Sighişoara, este fascinat de scrierile lui Jules Vernes. Spre deosebire de ceilalţi copii care-l citeau pe marele scriitor francez, Oberth îşi foloseşte cunoştinţele matematice şi fizice, pentru care avea o aplecare deosebită, şi, nu numai că-l citeşte cu creionul în mână, dar îl şi "corectează" în multe locuri pe Jules Vernes. Astfel, în vacanţa de iarnă 1905-1906, Hermann Oberth a citit "De la Pământ la Lună" şi "Călătorie în jurul Pământului", celebrele romane de anticipaţie ale scriitorului francez, care se bazau pe unele cunoştinţe aprofundate de astronomie şi mecanică cerească. Acasă, în camera sa, dar deseori şi la şcoală, ascuns în spatele colegului din faţă, Oberth calculează acceleraţia căreia îi erau supuşi, în uriaşul tun, Barbicane şi echipajul său, forţa gravitaţională pe care trebuiau s-o învingă etc. Printre erorile comise de Jules Vernes, Oberth constată, de exemplu, că ţeava uriaşului tun cu care a fost lansat proiectilul spre Lună ar fi trebuit să aibă o lungime minimă de… 1.250 de km! Pentru a studia comportamentul corpului uman în situaţia în care ar fi fost propulsat cu o rachetă spre cosmos, Oberth recurge la experimente, nu de puţine ori periculoase. De exemplu, el îşi înjectează scopolamină, procurată din cabinetul tatălui său, dr Julius Oberth, şi intră în cada de baie, încercând să vadă astfel "cum reacţionează omul, fizic şi psihic, în imponderabilitate". Altădată, tot "în interes ştiinţific", îşi pune viaţa în pericol sărind de la o înălţime impresionantă în ştrandul din Sighişoara. Cei care l-au cunoscut povesteau că, nu de puţine ori, în drum spre şcoală, Oberth se oprea, scotea o cretă din buzunar şi începea să facă diverse calcule pe trotuar, pe vreun zid etc. Acest gen de "excentrităţi" i-a atras porecla de "Oberth Nebunul", cu care-l gratulau sighişorenii, dar pentru asta Oberth nu le-a purtat niciodată ranchiună. În 1908, Hermann Oberth a construit şi o centrifugă. Cu ea s-a apucat să cerceteze dacă şi cât de mult poate suporta omul condiţiile de acceleraţie mărită. Braţele caruselului erau de 35 metri lungime şi se roteau în jurul unei axe verticale. Forţa centrifugă rezultată trebuia să mărească apăsarea exercitată asupra pasagerilor, aşa cum se întâmplă în momentul pornirii rachetei. Azi, asemenea centrifuge funcţionează în toate centrele de antrenament pentru astronauţi. Este uimitor că ele nu se deosebesc, nici prin construcţie, nici prin principiu, de proiectul elevului sighişorean.

"Racheta spre spaţiul interplanetari"

Un lucru e sigur: bătrânului Krasser nici prin gând nu i-a trecut că unul dintre nepoţii lui va avea o contribuţie decisivă la împlinirea profeţiei sale. După ce a terminat studiile primare şi gimnaziale la Sighişoara (Şcoala din Deal) şi Mediaş (Liceul Şt. L. Roth) şi, apoi, a studiat fizica la Cluj, München, Götingen şi Heidelberg, în ianuarie 1922, studentul Hermann Oberth îşi scria prefaţa la prima lui lucrare: "Racheta spre spaţiul interplanetari". Ea consacra patru teze esenţiale în domeniul astronauticii: 1. Se pot construi aparate capabile să se ridice deasupra atmosferei terestre; 2. Astfel de maşini vor învinge forţa de atracţie a pământului; 3. În ele pot călători oameni, fără a fi în pericol; 4. Construcţia şi folosirea acestor aparate de zbor pot aduce omenirii inclusiv beneficii economice. Apoi, în 1929, apare opera fundamentală a lui Hermann Oberth, "Căi ale zborului interplanetar". Pionierul zborurilor aeriene, Robert Esnault – Pelterie, a numit această lucrare "Biblia astronauticii ştiinţifice". De altfel, ea va fi distinsă cu "Premiul internaţional pentru ştiinţa zborurilor interplanetare". În acelaşi an, la Berlin, are loc premiera mondială a primului film despre zborurile interplanetare, "Femeia din Lună", realizat de regizorul Fritz Lang, care l-a avut drept principal consilier ştiinţific pe Herman Oberth. Filmul s-a bucurat de un succes internaţional.

Primul rachetodrom din lume

 

În aceeaşi perioadă, au loc primele încercări practice ale lui Herman Oberth. Potrivit celui mai cunoscut biograf al lui, Hans Barth, în anul 1930, Oberth obţine prima expertiză oficială pentru motorul mic de rachetă – duza conică. Câteva luni mai târziu, sub îndrumarea discipolilor lui Oberth, Rudolf Nebel şi Klaus Riedel, se construieşte, la Berlin – Reineckendorf, primul rachetodrom din lume. Lucrările lui Oberth sunt traduse în limba rusă, de unul dintre asistenţii săi. La Leningrad, ruşii demarează cercetările în domeniul zborurilor cosmice, cărţile lui Konstantin E. Ziolkowski (1857- 1935), neluate în seamă la prima apariţie, sunt reeditate şi popularizate.

Din nou acasă, la Mediaș

Reîntors la Mediaş ca profesor de matematică şi fizică, la Liceul "Şt. L. Roth", Oberth îşi continuă studiile experimentale. Obţine de la Regele Carol al II-lea aprobarea de a face experimente la Şcoala de Aviaţie din oraş. În perioada 1932-1935, Oberth construieşte mai multe modele de rachete experimentale, câteva fiind şi lansate. Aici proiectează o rachetă cu combustibil solid, pe bază de nitrat de amoniu, aptă de zbor. Urmează plecarea din nou în străinătate şi elaborarea altor lucrări ştiinţifice, printre care, "Cea mai bună separare a agregatelor în trepte" (Peenemunde 1941), "Oameni în spaţiul cosmic" (Dusseldorf 1958) etc. Una peste alta, specialiştii au stabilit un număr total de 95 de soluţii propuse de Oberth, folosite în construcţia rachetelor mari, peste 200 de formule şi relaţii fizico-matematice, precum şi alte circa 100 de idei, concepte şi soluţii de utilizare, care au fost transpuse în practică în domeniul astronauticii. Elevul şi asistentul preferat al lui Oberth, Wernher von Braun, creatorul de mai târziu al rachetei americane Saturn V şi principalul colaborator al lui Oberth în perioada în care a lucrat în SUA, la NASA, spunea: "Fiecare idee mare are nevoie de un profet, căruia îi revine greaua misiune a iniţiatorului, a celui care deschide drumul recunoaşterii şi realizării acele idei. Şi orice nouă cunoaştere ştiinţifică are nevoie de un dascăl, care în puţine cuvinte, precis, poate formula principiile de bază şi ipotezele, dar să arate şi importanţa acestora şi posibilităţile de utilizare. Profesorul Oberth este pentru tehnica spaţială şi profet, şi inovator. În plus, el n-a avut nevoie de laboratoare costisitoare şi de instalaţii de cercetare care să înghită miliarde. Cu capacitatea sa genială de creaţie, cu uimitorul său spirit inovativ, Oberth a pus bazele unei noi industrii impozante".

La Mediaş, în casa în care a locuit savantul, a fost amenajată "Casa memorială Hermann Oberth". De asemenea, liceul german în care a învăţat îi poartă numele. Medieșenii se mândresc cu faptul că Hermann Oberth a locuit şi a trăit în orașul lor. De altfel, nicio  localitate din România nu este legată atât de mult ca Mediaşul de numele lui Hermann Oberth: a învăţat aici, a locuit aici, a fost profesor de matematică

Dumitru Prunariu: ” Oberth este pionierul zborului cosmic”

Cosmonautul Dumitru Prunariu este unul dintre puţinii români care l-au cunoscut îndeaproape pe Hermann Oberth în anii din ’80, când se pregătea, la Moscova, pentru zborul spaţial pe care avea să-l facă, alături de alţi cosmonauţi. Cu prilejul unui reportaj pe care l-am făcut pentru un cotidian national în vara anului 2009(din care redau aici largi pasaje), Dorin Prunariu mi-a spus: "Cosmosul a fascinat dintotdeauna oamenii de ştiinţă. Ei au căutat, încă din cele mai vechi timpuri, să iasă din lagărul civilizaţiilor terestre şi să descopere cosmosul larg, care ne include. Herman Oberth este, fără îndoială, pionierul zborului cosmic. Cu rigla şi creionul, el a calculat şi a proiectat rachete care să poată ajunge, efectiv, în spaţiul cosmic, cu oameni la bord. Spiritul tehnic transilvan, după Vuia şi Vlaicu, s-a manifestat, iată, şi în domeniul rachetelor, prin geniul lui Hermann Oberth, savant recunoscut pe plan internaţional, pentru realizările sale excepţionale din domeniul cosmonauticii. Evident că mă bucur că l-am cunoscut, şi pot să vă spun că era şi un interlocutor excepţional, cu un ascuţit simţ al umorului, şi avea cuvinte de laudă despre Sibiu, Sighişoara, Mediaş, Cluj, şi, în general, despre România şi despre oamenii cu care a crescut şi a trăit în Transilvania".

”Prea îndrăzneț”

Lucrările lui Oberth erau atât de revoluţionare, încât erau privite cu mare reţinere, atât de savanţi, cât şi de editori. Bunăoară, revizorul Oficiului de Patente din Berlin, un anume Wurm (vierme) îi spunea lui Oberth că manuscrisul lui nu poate fi patentat, pentru că e prea îndrăzneţ: "Credeţi-mă, tinere domn, pentru că am dublul vârstei dumneavoastră", îi spune Wurm, la care, Obert îi replică: "Domnule revizor, şi papagalii de la grădina zoologică sunt foarte bătrâni…". Umorul involuntar era o calitate pe care Oberth o moştenea de la tatăl său. Şi azi, în Sighişoara, printre saşii care au mai rămas, circulă anecdota potrivit căreia, tatăl lui Hermann Oberth, Julius Oberth – medic şi director la Spitalul Municipal, într-o discuţie sinceră cu soţia unui pacient foarte bolnav, îi spune acesteia, blazat şi cu acentual german de rigoare (bătrânul Oberth vorbea destul de greu în limba română): "Doamnă, moare, asta e, eu nu mai am ce să-i fac, moare, asta e!". Femeia, care nu auzea prea bine, dar citea pe buzele medicului doar cuvântul "moare" (în Ardeal, zeamă de varză se numeşte "moare"), zice: "Domnu’ doctor, asta e, vă mulţumim", şi pleacă. După circa un an, femeia vine la medic, împreună cu soţul ei, care, în mod surprinzător nu murise, dimpotrivă, se vindecase şi era bine merci, şi zice: "Domnu’ doctor, Dumnezeu să vă dea sănătate, uitaţi, soţul meu şi-a revenit complet după ce a făcut tratamentul pe care i l-aţi indicat, cu moare de varză, a beut toată moarea din sat".

Spionat de ruși

În februarie 1932, Oberth a fost vizitat la locuinţa sa din Mediaş de un agent sovietic, Vladimir I. Kubin, care i-a prezentatat o ofertă atractivă din partea Moscovei: "Salar mare, locuinţa frumoasă, condiţii excelente de muncă" etc. Oberth a refuzat oferta, dar a realizat că "ruşii înţelegeau ceva din construcţia rachetelor şi chiar experimentau intens". În septembrie 1941, prin Viena şi Dresda, Oberth ajunge la Peenemunde, la "Centrul german de cercetare şi dezvoltare a rachetelor balistice". Când a ajuns el, construcţia celebrei rachete germane de luptă V2 era deja finalizată. Însă, aici a început studiul pentru una dintre lucrările sale importante, "Cea mai bună separare a agregatelor în trepte".

Din nou în Germania, apoi în SUA

După terminarea războiului, Oberth se întoarce la Feuht, lângă Nüremberg, unde tatăl său, rămas la Mediaş, cumpărase o casă. În 1948, primeşte un post de consilier în Elveţia, iar în 1950 încheie un contract cu Marina italiană şi se mută cu familia la La Spezia. În 1953 se întoarce din nou la Feuht, unde va elabora lucrarea "Oamenii în Cosmos". În 1955, discipolul lui Oberth, Wernher von Braun, reuşeşte să-l ducă, în sfârşit, în SUA pe mentorul său. La "Redstone Arsenal", din Huntsville, care va deveni mai târziu Centrul pentru Dezvoltarea Rachetelor Cosmice – NASA, lui Oberth i s-a amenajat un birou special. Dar nu înainte de a fi supus unor numeroase verificări de "ordin ideologic", inclusiv testarea cu detectorul de minciuni, pe care a trecut-o cu succes. Obert avea sarcina "să dezvolte proiecte pentru viitor", ceea ce a şi făcut. Prima sa lucrare a fost "Dezvoltarea tehnicii rachetelor în următorii zece ani". Apoi urmează o serie de cercetări despre posibilitatea zborurilor pe Lună. Dar, după cinci ani, Obert se întoarce în Germania, la Feuht, unde avea să trăiască până la 28 decembrie 1989. România fiind atunci în plină revoluţie, moartea lui a trecut neobservată în ţară.

Oberth, Roth sau Honterus?

În Transilvania se punea, şi se mai pune şi azi, întrebarea: care dintre cei trei "mari saşi" – Johannes Honterus (1498-1549), Stephan Ludwig Roth (1796-1849) şi Hermann Oberth (1894-1989) este "cel mai mare?". După Hans Barth, "Roth a fost, pe drept cuvânt un gânditor progresist, militant şi un pedagog merituos. La scară europeană, însă, Roth este perceput doar ca un pestalozzian din sud-estul Europei. La rândul lui, Honterus a fost un important umanist, un învăţat universal, un artist, autor al mai multor cărţi, un excelent om de şcoală şi un reformator. Dar, un făuritor de valori ştiinţifice noi a fost doar într-o mai mică măsură. Honterus înseamnă mult pentru performanţa colectivă a saşilor transilvăneni, simbolizând şi deţinând un rol intermediar al acestui grup de-a lungul istoriei, în cadrul transferului de valori culturale din Vestul spre Estul Europei. Aşadar, Honterus şi Roth «trăiesc» atât timp cât există saşi ardeleni. În schimb, Oberth trăieşte atât timp cât trăiesc oameni pe planeta Pământ. Aici se află diferenţa calitativă, aici se fixează ordinea de mărime. Dacă saşii ardeleni, în cei 850 de ani de istorie, nu ar fi dat naştere decât unui Hermann Oberth, chiar şi atunci, existenţa lor pe planeta Pământ nu ar fi fost în zadar".