După ce a ieşit serios şifonată în urma returului din barajul cu Irlanda, în care căpitanul Thierry Henry a comis un henţ flagrant la golul care a calificat Franţa, Federaţia franceză de fotbal (FFF) se află în centrul unui nou scandal.

 

Federaţia a fost aspru criticată în presă, după ce au ieşit la iveală mai multe cheltuieli cel puţin suspecte pe care le-a facut. Mai exact, fostul portar al echipei naţionale de fotbal, Fabien Barthez, primeşte câte 7.000 de euro pentru fiecare vizită pe care o face la Clairefontaine, unde se antrenează echipa, pentru „consiliere”. Întregul proces durează 90 de minute şi include şi o masă de prânz. Barthez le da sfaturi portarilor naţionalei, cum să apere mai bine şi cum să nu cedeze presiunii psihice şi fizice, cel puţin aşa este justificată prezenţa lui deosebit de costisitoare.

 

Preţul este considerat mare, chiar şi pentru o fostă vedetă a fotbalului european. Mai mult, Barthez a decontat un drum cu taxiul, de „numai”…1.200 de euro. Având în vedere că taxiul în Franţa are un preţ maxim de 2,30 de euro/km, Barthez ar fi făcut, „ipotetic” un drum de peste 520 de km dintr-un foc.

 

Federaţia a fost recent zdruncinată de alt scandal, privind primele pe care selecţionerul naţionalei Franţei, Raymond Domenech, le va încasa in 2010: peste 860.000 de euro, într-o perioada de plină criză.

 

SURSA: Le Figaro

 

Te-ar putea interesa și: