Evenimente Abonamente Comunicate
CITEŞTE ŞI

Actualitate

Ambasadorul SUA, Hans Klemm, acuzații fără precedent la adresa Parlamentului! Legea pe care a criticat-o aspru

Autor: | | 1 Comentarii | 1164 Vizualizari

Ambasadorul Statelor Unite la Bucureşti, Hans Klemm, a declarat, sâmbătă, că a îndemnat în mai multe rânduri Guvernul român să fie predictibil în ceea ce priveşte economia şi să fie transparent privind modificările care pot afecta investitorii.

Acesta a criticat modul în care Parlamentul a adoptat Legea offshore, care reglementează exploatarea gazelor din Marea Neagră, el spunând că au fost încălcate toate principiile transparenţei şi negocierii şi că "este îndoielnic". "Această lege a fost prezentată prima dată spre vot luni la ora 15.00 şi adoptată la 22.00", a afirmat diplomatul american, potrivit news.ro.

Întrebat dacă forţele democratice ar trebui să intervină în privinţa legilor justiţiei din ţările membre NATO sau UE, ambasadorul american a declarat: "România încearcă să îşi consolideze instituţiile democratice, inclusiv un sistem judiciar independent. În anumite momente, când am fost îngrijoraţi, am încercat, în privat, dar şi public, să ne facem cunoscute grijile. Recent, legat de securitatea cibernetică, terorism şi crima organizată”.

El a făcut referire şi la investitorii americani, prezenţi în fiecare sector economic din România şi a spus că a îndemnat mereu Guvernul să fie mult mai predictibil: "Oricând pot fi făcute îmbunătăţiri. Am îndemnat mereu Guvernul să fie mult mai predictibil în ceea ce priveşte economia, taxele, să fie mai stabil şi transparent privind modificările şi să se consulte cu comunitatea de afaceri”.

De asemenea, ambasadorul SUA a criticat modul în care Parlamentul a adoptat Legea offshore, care reglementează exploatarea gazelor din Marea Neagră, el spunând că au fost încălcate toate principiile transparenţei şi negocierii.

"Din păcate, nu toate aceste reglementări au fost făcute uniform de recentele guverne. Săptămâna trecută, spre exemplu, Parlamentul a adoptat o nouă lege privind exploatarea gazelor naturale din Marea Neagră. Preşedintele nu a promulgat-o încă, aşa că trebuie să am grijă. Dar această lege a fost prezentată prima dată spre vot, luni, la ora 15.00, şi adoptată la 22.00. A fost foarte rapid, dar a încălcat toate principiile transparenţei şi negocierii. Este îndoielnic”, a declarat Klemm.

Pagina 1 din 2
Capital - Comenteaza
Capital - Twitter
Printeaza

Alte articole

SPUNE-TI PAREREA Capital - Comenteaza Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Postarea comentariilor se poate face in doua moduri:
  • Prin formularul de la finalul articolelor.
  • Prin intermediul contului de Facebook: în acest caz postarea comentariilor se face instant. Daca nu aveti deja cont de Facebook il puteti crea de aici https://ro-ro.facebook.com/
Echipa CAPITAL.

EVZ

Doctorul Zilei

Animal Zoo

EVZ Monden

DCNews

Stirile Kanal D

AutoBild

Economica.net

Agrointeligenta

StiriDiaspora.ro

Capital - Articole similare

SPUNE-TI PAREREA Capital - Comenteaza Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Postarea comentariilor se poate face in doua moduri:
  • Prin formularul de la finalul articolelor.
  • Prin intermediul contului de Facebook: în acest caz postarea comentariilor se face instant. Daca nu aveti deja cont de Facebook il puteti crea de aici https://ro-ro.facebook.com/
Echipa CAPITAL.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul Capital.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.