Tensiunile dintre Ungaria şi FMI ar putea reprezenta un avertisment pentru România, însă în ce măsură situaţiile celor două economii sunt comparabile? Cert este că delegaţia trimisă acasă de executivul de la Budapesta lasă în urma ei un tablou mai degrabă gri decât negru.
Politicienii maghiari par să fi uitat de regulile diplomatice după ce FMI şi UE au suspendat, weekendul trecut, discuţiile privind evaluarea acordului de împrumut încheiat în 2008. „FMI nu va avea niciun cuvânt de spus în legătură cu modul în care atingem obiectivul de deficit bugetar pentru acest an, de 3,8% din PIB“, a declarat premierul Viktor Orban, subliniind că nu vor fi introduse noi măsuri de austeritate, care ar fi, în opinia cabinetului, principalul motiv al scăderii economice şi al creşterii ratei şomajului.
Aceasta în timp ce ministrul economiei, Gyorgy Matolcsy, a dezvăluit că reprezentanţii Fondului şi ai Bruxellesului nu sunt de acord cu introducerea unei taxe speciale asupra băncilor, ceea ce ar urma să aducă, numai în 2010, circa 700 de milioane de euro în plus la buget. „Trebuie să luăm această măsură pentru că astfel va rezulta un nivel sustenabil al deficitului bugetar. Pentru anul viitor, acesta va fi de sub 3%, deci vom fi în elita UE“, a adăugat Matolcsy.
Aparent, disensiunile sunt greu de reconciliat. În realitate, spun unele voci, ar putea fi vorba doar de o strategie electorală, partidul de guvernământ maghiar încercând să obţină o amânare a deciziilor nepopulare până după alegerile locale din octombrie. „Analiştii se aşteaptă ca Executivul să anunţe un nou set de măsuri de austeritate după scrutin“, arată reprezentanţii Equilor, bancă de investiţii cu sediul la Budapesta.
Indiferent de motivele reale ale conflictului, România are, deodată, şansa să pară elevul silitor al clasei, care îşi face temele la timp şi ascultă de „profesorii“ de la Washington şi Bruxelles. Doar că asta s-ar putea să nu fie de-ajuns. „Cazul Ungariei are şi un risc de contagiune pentru alte state est-europene, dar acestea se pot proteja prin continuarea reformelor şi restructurărilor“, crede preşedintele Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, Thomas Mirow.
Alţii, precum Florian Libocor, economistul-şef al BRD, consideră că influenţa asupra ţărilor din jur va fi „marginală“. Statele din centrul şi estul Europei ar trebui, însă, să înveţe, dacă nu ştiu deja, că „un program început trebuie dus la bun sfârşit, este o chestiune de responsabilitate“, mai spune el.
Asemănări şi deosebiri
Şi Laurian Lungu, managing partner al Macroanalitica, crede că reformele agreate trebuie duse până la capăt. „Chiar dacă aparent stabilitatea macro a Ungariei este oarecum consolidată, incertitudinea existentă la nivel global poate duce uşor la o reversare a acestei situaţii“, arată acesta.
„Pentru noi, menţinerea acordului cu Fondul Monetar Internaţional şi UE este esenţială. Practic, aşa cum s-a mai spus de multe ori, «am cumparat timp» pentru rezolvarea problemelor structurale ale economiei româneşti şi în special ale sectorului public. Implementarea unui cadru politico-fiscal stabil şi predictibil ar trebui să constituie obiectivul major al României în cotextul unei competiţii puternice în regiune pentru atragerea investiţiilor străine directe. De fapt, crearea unei strategii coerente în acestă direcţie este esenţială pentru relansarea pe baze sustenabile a economiei româneşti”, afirmă Georgiana Constantinescu, Research & Publishing Specialist în cadrul Credit Europe Bank.
Până la un punct, povestea Ungariei seamănă cu a României: împrumut de 20 de miliarde de euro de la FMI, măsuri de austeritate care au afectat bugetarii, pensionarii şi au dus la creşterea TVA, scădere economică de peste 6% în 2009. De altfel, ce se întâmplă zilele acestea (deprecierea forintului, scăderea indicatorilor de la Bursa din Budapesta, descurajarea investitorilor) s-ar petrece, cu siguranţă, şi la noi în cazul unor derapaje în cadrul acordului cu FMI.
Problema este că asemănările se opresc aici: Ungaria va avea anul acesta o creştere economică de circa 0,9% (faţă de scădere de până la 3% la noi), deficitul bugetar va fi la jumătatea celui din România, balanţa comercială este pe plus, PIB per capita este cu 66% mai mare decât cel înregistrat la noi, iar până în prezent a atras investiţii străine de 6.000 de euro pe cap de locuitor (faţă de numai 2.500 în România).
Singurul mare avantaj al nostru (dincolo de rata şomajului – considerată de mulţi analişti ca fiind, în realitate, mai mare decât cea oficială) este nivelul datoriei publice (34% din PIB, în aprilie 2010, faţă de aproape 80% din PIB în Ungaria). Cum şi dacă vom reuşi să-l fructificăm rămâne de văzut.
