Guvernul taie-n carne vie! Banii pensionarilor, în pericol?! S-a aflat chiar astăzi

Guvernul taie-n carne vie! Banii pensionarilor, în pericol?! S-a aflat chiar astăzi
Publicat de Bogdan Ungureanu la 4 august 2021, 21:25

Pensionarii care sunt şi aşa înrijoraţi de banii pe care-i primesc lună de lună, mult prea puţini faţă de nevoile lor, primesc o nouă veste cu potenţial negativ. Ce se întâmplă cu banii de la Ministerul Muncii?

Miercuri, 4 august, a fost făcut public draftul privind rectificarea bugetară. Documentul elaborat de Ministerul Finanţelor şi făcut public de către premierul Florin Cîţu indică faptul că Executivul a suplimentat alocările bugetare cu numai 9 miliarde de lei.

Este de patru ori mai puţin decât cele 38 de miliarde de lei cerute.

Veste proastă pentru pensionarii din România!

Cea mai mare diminuare de buget din acest draft de rectificare bugetară se întâlneşte în dreptul Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale.

Ministerul condus de către Raluca Turcan, care are în subordine instituţiile ce plătesc pensiile din România sau ajutoarele sociale, va avea bugetul diminuat cu 2,78 miliarde de lei.

Mai exact, bugetul Ministerului Muncii va fi diminuat de la 53,805 miliarde de lei la 51,024 miliarde de lei.

Celelalte instituţii care mai au parte de tăieri, potrivit draftului de rectificare făcut public miercuri, sunt Curtea de Conturi şi Senatul. Este totuşi vorba de sume mult mai mici, comparativ cu tăierile de la Ministerul Muncii.

Curtea de Conturi va avea un buget mai mic cu 10 milioane de lei (de la 406,35 milioane lei la 396,35 milioane de lei), iar de la Senat se taie 4 milioane de lei (de la 236 milioane de lei la 232 milioane de lei).

Cel mai important minister, în contextul rectificării, este cel al Sănătăţii

La polul opus, cei mai mulţi bani merg către Ministerul Sănătăţii, în contextul luptei împotriva pandemiei. Bugetul acestui minister va fi majorat cu 3,52 miliarde de lei, ajungând astfel la 21,26 miliarde.

Alte sume importante vor mai merge la Ministerul de Finanţe – Acţiuni Generale (buget majorat cu puţin peste 3 miliarde de lei) şi la Ministerul Dezvoltării şi Lucrărilor Publice (buget majorat cu 1,84 miliarde de lei).

Într-un mesaj postat miercuri pe Facebook, premierul Florin Cîţu a lansat un avertisment la adresa miniştrilor săi, în contextul discuţiilor despre rectificarea bugetară.

“Cer responsabiltate și performanță de la toți miniștrii.

Nu accept solicitări pentru alocare suplimentară, la rectificarea bugetară, a 40 de miliarde lei, din moment ce execuția, după 6 luni, arată că au rămas 20 de miliarde de lei necheltuiți.

Românii trebuie să știe că, în mandatul meu, nu ne batem joc de banii lor”, a scris prim-ministrul pe pagina sa de socializare.

Informații articol
Despre autor
Bogdan Ungureanu

După mai bine de zece ani petrecuţi în domeniul monitorizării mass-media, am făcut un pas mic în direcţia potrivită şi m-am alăturat echipei Capital. Un pariu câştigător, zic eu. Mi-au plăcut dintotdeauna cuvintele şi puterea pe care acestea le pot avea în glasul sau peniţa potrivită şi nu pot decât să mă bucur acum de un banal, dar rar întâlnit “Îmi place munca mea!” Când nu mă găsiţi scriind în spatele unei tastaturi, mă veţi întâlni, deseori, tot la un calculator. Sau, în momentele perfecte, la volan, sus pe un munte şi bineînţeles, ca un taur care se respectă, în bucătărie!

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.