Guvernul premiază elevii cu 10 pe linie la Bacalaureat şi la Evaluarea Naţională. Ce sume de BANI vor primi

Guvernul premiază elevii cu 10 pe linie la Bacalaureat şi la Evaluarea Naţională. Ce sume de BANI vor primi
Publicat de Alexandru Urzică la 23 iulie 2017, 10:57

Elevii care au obţinut media 10 la examenul de bacalaureat vor fi premiaţi cu câte 3.000 de lei, stimulente urmând să primească şi absolvenţii de gimnaziu cu nota maximă la evaluarea naţională, potrivit unui proiect de hotărâre a Guvernului supus dezbaterii publice.

”Se aprobă acordarea de stimulente financiare în valoare de 1000 de lei fiecărui absolvent al clasei a VIII-a care a obţinut media 10 la evaluarea naţională pentru absolvenţii clasei a VIII-a – 2017. Se aprobă acordarea de stimulente financiare în valoare de 3000 de lei fiecărui absolvent de liceu care a obţinut media 10 la examenul naţional de bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2017”, se menţionează în proiectul Executivului.

Sumele necesare acordării acestor stimulente financiare se vor aloca din bugetul aprobat pe anul 2017 Ministerului Educaţiei Naţionale.

În 2017, 137 absolvenţi de liceu au obţinut media 10 la examenul de bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2017, iar 497 absolvenţi de clasa a VIII-a au obţinut media 10 la evaluarea naţională.

 

Cititi mai mult pe mediafax.ro

Informații articol
Etichete:
Publicat în: Arhiva
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.