Până acum, cea mai recentă prognoză avea în vedere un PIB de 580 miliarde lei pentru 2012, la o creştere economică de 1,8-2,3%.
Ultimele date de la Statistică ne-au arătat că, deşi au avut o scădere de ritm trimestrial în ultimele trei luni din 2011, economia a crescut peste aşteptări anul trecut, cu 2,5% (faţă de 1,5% prognoză), PIB-ul ajungând la 578,5 miliarde lei, adică foarte aproape de nivelul aşteptat pentru acest an. Pentru anul trecut, Prognoza se aştepta la un PIB de 547 miliarde lei, dar acest a fost mai mare datorită preţurilor mai mari de desfacere din industrie.

Revizuirea în sus vine tocmai din faptul că PIB-ul a atins încă de anul trecut nivelul estimat de Guvern şi FMI pentru acest an.
Astfel, noul PIB pe care guvernul merge în acest an este de 609 miliarde lei (140 miliarde euro), respectiv pe o creştere economică de 1,7%, în intervalul 1,5%-2%.